" Vameșul, autoevaluându-se pe sine, știe că este rău, știe că încalcă legea lui Dumnezeu și legile oamenilor. Știe că este urât și disprețuit de oameni. De ce a intrat totuși în templu? A intrat pentru că nu a contat pe Legea dreptății, ci pe Însuși Dătătorul Legii - Cel drept, dar și Cel bun. A intrat pentru că, din cruda sa experienţă, a învățat că legea aplicată fără indulgență, este prilej de suferință. Legea (fiscală) de care se folosea el (și alții) și pe care conta pentru a se îmbogăți. A învățat însă că cei mai sărăci implorau mila (îndurarea) atunci când nu puteau să plătească dările și abuzurile. De la ei va fi învățat vameșul că, la limită, omul imploră mila. Ce este mila? Mila este iubirea care se revarsă. Mila este, de fapt, și centrul legii lui Dumnezeu. Aceasta se vede mai ales în Psalmi. În Psalmi, verbul a milui este însoțit de verbele: a vedea, a auzi și a vindeca. Când cerem: "Doamne, miluieşte-mă", cerem ca Dumnezeu să ne vadă ("Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele - Ps. 24, 19), să ne audă ("Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta" - Ps. 142) și să ne vindece (Eu am zis: "Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit ţie"- Ps 40, 4). Vameșul a intrat în templu contând pe mila lui Dumnezeu. A țintit centrul. Simțea că Dumnezeu este și bun, nu numai drept. Și încă ceva! Nu s-a comparat cu nimeni în fața lui Dumnezeu. Și-a văzut păcatele sale și a implorat mila lui Dumnezeu. Astfel s-a îndreptat. A fost îndreptat. A intrat în templu plin de păcate, dar și de smerenie, și a fost înălțat de Dumnezeul cel milostiv, pe care l-a rugat cu zdrobire de inimă. Nu în ultimul rând, fără să-și propună, ne-a lăsat nouă modelul smereniei și al rugăciunii de pocăință: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!"
Sfântul Părinte Arsenie Boca.

Comentarii
Trimiteți un comentariu