10 februarie – Ziua de naștere a Părintelui Iustin Pârvu, Sfântul de la Petru Vodă

 

                            

"16 ani de temniţă pentru mărturisirea lui Hristos reprezintă un răspuns fără echivoc la pro­punerea de a renunţa la credinţă şi la valorile morale care-ţi ghidează fiinţa. Acrivia cu care părintele Justin Pârvu a ştiut să-şi trăiască viaţa venea din gândul că cea mai mică neluare aminte şi greşeală nepocăită nimicesc puterea de îndreptare a omului.„Suntem res­ponsabili, zicea părintele, pentru moştenirea duhovnicească pe care o lăsăm generaţiei viitoare. Fiecare în parte are un rost temeinic în acest organism care este trupul Bisericii, iar prin nepăsarea ta strici nu numai sufletul tău, ci şi duhul ortodox în genere pe care-l vor moşteni cei de după tine“.Perioada din închisoare a fost chinuitoare, dar nu a rămas fără rod duhovnicesc:

„Cunoscându-te pe tine însuţi, descopereai sensul superior al vieţii, destinul ei înalt, mult deasupra nimicului cotidian; te des­copereai pe tine tare în credinţă, sau slab… aşa cum nu te-ai fi cunoscut niciodată în împrejurările obişnuite ale vieţii. De aceea e preţios timpul pe care-l avem în faţă şi greul vieţii. Să ştiţi, poverile pe care le pune Dumnezeu pe umerii noştri, dacă-s purtate cu înţelepciune, odată cu trecerea timpului sfinţesc sufletul, îl curăţesc, îl luminează, şi omul nu se mai încurcă în nimicuri, ci străpun­ge barierele întunericului… După ce am descoperit iconomia lui Dum­ne­zeu, am început să rezistăm. Su­fe­ream cu bucurie acest martiriu, în­du­ram orice nedreptate ca prin jert­fa răbdării noastre să ispăşim din păcatele noastre şi ale neamului. Cu ajutorul harului am înţeles că acele condiţii infecte şi umile erau ade­vărate pricini de despătimire. Aiudul şi Gherla erau fabrici de martiri în cel mai adânc sens al cuvântului.“Din acest motiv viaţa unui creştin afară, în libertate, nu putea fi una de confort şi comoditate.„A trăi ca ortodox e o jertfire de sine, nu de un minut, nu de o zi, nu de o săptămână, nu de o lună sau de un an, ci de o viaţă întreagă – zi de zi, ceas de ceas, minut de minut. Noi sun­tem ortodocşi doar prin certificatul de botez, dar am uitat să şi devenim ortodocşi prin modul de vie­ţu­i­re şi păstrare a dreptei credinţe.“
Menirea unui monah, spunea părintele Justin, este aceea de a fi un martor rugător, o lumină ar­ză­toa­re în ochii lumii, un martor care se sacrifică pentru adevăr.
„Mirenii doresc să vadă sfinţenia monahilor acum, aici, de pe pământ. Şi nu exis­tă nici un mod să-i minţi. Trebuie să fim icoane rugătoare arzătoare de dor după Dumnezeu. Pe pământ mi­siunea noastră este să trăim o viaţă sfântă în mijlocul atâtor lucruri la care trebuie să renunţăm.
Din nefericire, suntem lipsiţi de adâncimea credinţei şi nu avem curajul Sfinţilor noştri Părinţi care au coborât din sihăstrie şi au mers pe străzi şi în pieţele Constan­tin­o­po­lu­lui ca să apere cu propria lor viaţă distrugerea sfintelor icoane. Dacă am avea minimum din această cre­din­ţ­ă a sfinţilor, am putea cu siguranţă schimba soarta acestei ţări… Am tăcut prea mult, ne-am făcut prea mult că nu vedem sau nu auzim… Dintr-o societate bolnavă n-ai cum scoate sfinţi peste noapte. Trebuie jertfire de sine“.Întrebat ce va face după eliberare, părintele Justin a replicat: „Mă întorc ca să iau lucrurile de acolo de unde le-am lăsat!“ Neaşteptat răspuns pentru cei care-l credeau strivit de suferinţe şi complet reeducat la Aiud, Gherla, Baia Sprie sau în Delta Dunării, cuvinte ce l-au costat încă patru ani de puşcărie grea."

Sursă: Ie­ro­mo­nahul Teognost, Părintele Iustin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol. I şi II, Editura Credinţa Strămoşească, 2009