Treceți la conținutul principal

Ursul Sfântului Serafim de Sarov


  " Odată, o soră de la Mănăstirea Diveevo s-a dus la Sfântul Serafim din Sarov, ce vieţuia într-o pustie îndepărtată.  Sora era dezamăgită de viaţa din mănăstire şi atât de neliniştită, încât voia să plece de acolo, unde ascultarea pe care o făcea la bucătărie, o umplea de scârbă. ...Stareţul mănăstirii îi dăduse binecuvântare să se ducă la Sfântul Serafim să-i ceară sfatul, în pustia unde se nevoia. Apropiindu-se sora, ce-i văzură ochii?  Pustnicul stătea în faţa chiliei sale şi un urs uriaş sta întins la picioarele sale!

– Ajutor, părinte! strigă maica. Ajută-mă, că mor!Atunci sfântul, alungând ursul, spuse surâzând: Nu, maică, încă n-a venit vremea să mori. Mai e mult până atunci. Iar ursul nu numai că nu te va omorî, ci te va distra!După ce a liniştit-o cu aceste cuvinte, a pus-o să stea pe o buturugă. Ursul veni iar şi se întinse la picioarele sfântului.Tremuram din tot trupul, povesteşte sora. Sfântul începuse să dea ursului bucăţi de pâine pe care le scotea dintr-un săculeţ, atât de calm, de parcă hrănea nu un urs, ci un miel. Atunci am mai prins puţin curaj. Cel mai tare m-a impresionat chipul părintelui. Era curat, limpede şi vesel, ca al unui înger. În cele din urmă, când m-am simţit în deplină siguranţă, părintele mi-a dat pâinea rămasă, spunându-mi să hrănesc eu ursul. Eu însă n-am vrut să-i dau ascultare, aşa că i-am spus:Nu, părinte, că-mi va mânca şi mâna o dată cu pâinea!Surâzând, stareţul Serafim zise: Măicuţă, crede-mă, nu-ţi va mânca mâna!Auzind acestea, am luat pâinea şi am dat-o animalului. Aşa m-am mai bucurat hrănind ursul, încât m-am întristat când s-a terminat pâinea. Atunci stareţul mi-a zis: Îţi aduci aminte, măicuţă, că un leu îi slujea Sfântului Gherasim, în pustie? Tot aşa şi acest urs îl slujeşte pe sărmanul Serafim. Vezi bine, animalele ne-ascultă! Tu însă, degrabă-ţi pierzi curajul! De ce? Fii răbdătoare, căci veţi avea pricini de bucurie la mănăstire! Vor veni închinători vestiţi, vrând să afle noutăţi despre săracul Serafim. Iar tu, fără şovăire, să le povesteşti pe dată, cum am dat de mâncare amândoi, acestui urs. De-aş fi avut o foarfecă, aş fi tăiat acum puţin din blana lui, ca să ai dovada întâmplării.Te rog, măicuţă, nu-ţi pierde nicicând curajul! În nici o împrejurare!Atunci, cu multă simplitate, i-am zis. Dacă maicile ar fi văzut ursul, ar fi murit de frică.Nu îl vor vedea niciodată, răspunse stareţul Serafim. Ce tare m-aş întrista, dacă l-ar ucide careva. Nimeni nu-l va ucide! Și-n afară de tine nimeni nu-l va vedea.Atunci m-am gândit în sinea mea: «Cum să mă creadă maicile, când le voi povesti minunea aceasta?»Iar sfântul, citindu-mi gândurile, îmi spuse:Să nu spui nimănui nimic din toate acestea până nu vor trece zece ani de la moartea mea.Abia peste unsprezece ani, măicuţă, vei şti cui trebuie să povesteşti. Apoi maica s-a întors la Diveevo, cu mai multă râvnă pentru ascultarea sa şi, după un timp, s-a împlinit şi profeţia sfântului. La unsprezece ani de la moartea Sfântului Serafim, de la strămutarea sa la cele veşnice, maica privea un pictor care îl picta pe stareţ şi, amintindu-şi întâmplarea cu pricina, i-o povesti aceluia, pentru prima dată.Acest urs îl ajuta de multe ori pe sfântul pustnic, care i-a zis odată: Ascultă, Mişa. În loc să sperii oamenii, ia du-te mai bine şi adu-mi ceva, să-mi omenesc şi eu oaspeţii!Ursul l-a ascultat şi, de îndată, s-a dus în pădure. În scurt timp s-a întors ţinând un fagure cu miere!."


(Sfântul Serafim din Sarov)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3