"Într-o floare mică, albă, cu botina în zăpadă,
Stă ascunsă primăvara, cu arcușul într-o salbă,
Mă cutremură suspinul frunzelor înfrigurate
Și în pieptul meu de ceară, inima mea bate, bate...
O vioară se aude chiar de-acolo din adâncuri,
Glasul ei, topind zăpada, se împrăștie în muguri
Și în jurul meu, minune, cât văd cu privirea toată,
Înflorește tot pământul, chiar cu mine, deodată!
Ce priveliște suavă și ce tainic simțământ!"
Îți lași gândul să se scurgă, să se prindă în cuvânt,
Iar când soarele răsare răsfățându-ne pe-afară,
Dintr-un ghiocel țâșnește un gând cald de primăvară!
Ion-Cristea Marilena
Din volumul "Strălucirea unei frunze"

Comentarii
Trimiteți un comentariu