"Trezvia, paza minții, dobândirea rugăciunii isihaste nu se izbândesc fără nevoinţa tăcerii. Gheronda Iosif spunea că prin tǎcere vom afla rugăciunea, iar după rugăciune vom dobândi adevărata tăcere, acea tăcere care adevereşte neîmpătimirea de tot lucrul lumesc şi omenesc și unirea noastră cu Dumnezeu. Aşa cum spunea şi Sfântul Porfirie Kavsokalivitul,,,când te îndrăgostești de Hristos, alegi tăcerea şi rugăciunea minții. Atunci cuvintele contenesc. Este tăcerea lăuntrică, tăcerea ce se iveşte deopotrivă înainte, în vremea şi după ce omul trăieşte cercetarea dumnezeiască, unirea şi contopirea lui cu cele dumnezeieşti.
Gheronda Iosif socotea că tăcerea este pricinuitoarea multor bunătăți, este poarta înţelepciunii şi a cunoaşterii dumnezeieşti,de aceea se ruga astfel:,,Dăruieşte nouă, atotbunule Doamne, fericita tăcere, semnul propășirii duhovniceşti, tăcere pe care şi Tu ai păstrat-o înaintea stăpânitorilor acestui veac şi ne-ai dăruit mântuirea şi învierea, fiind Cel dintâi și singurul biruitor al minciunii, al fățărniciei, al stricăciunii şi al morţii".
Cei sporiți în rugăciune și trezvie nu încetează nici în somn această lucrare. Încă în Vechiul Testament găsim mărturia: „Eu dorm, dar inima mea priveghează ". În rugăciunea către Mântuitorul Hristos de la Pavecerniță spunem: „Şi ne dă nouă, Stăpâne, celor ce mergem spre somn, minte veghetoare, cuget curat, inimă trează, somn uşor şi de toată nălucirea satanei nestrămutat”. Trezvia duhovnicească trebuie păstrată şi în vremea somnului. Când trupul se odihnește, mintea să rămână trează..."
MISTAGOGIA RUGĂCIUNII
ÎN VIAȚA ȘI ÎNVĂȚĂTURA LUI GHERONDA IOSIF VATOPEDINUL

Comentarii
Trimiteți un comentariu