" Se luptă omul cu patimile toată viața lui; sunt și cele îngăduite de Dumnezeu spre încercare, care, ni se întâmplă fără voia noastră libera, cer multă osteneală și sunt greu de înfruntat. Știi ce înseamnă să nu ispitește pe nimeni și ei să te ispitească? Să nu furi și să te fure? Să binecuvântezi și să te blesteme? Să miluiești și să te nedreptățească? Să lauzi și să te osândească? Să vină să te certe fără pricină? Să strige la tine continuu că ești rătăcit de-o viață întreagă? Acestea sunt cele mai puternice,întrucât ești războit de ele, și trebuie să te lupți cu tine însuți, că să te convingi că așa este precum zic oamenii, însă fără sa fie așa. Să vezi că ai întru totul dreptate și să te convingi pe tine însuți că nu ai.
Aceasta este arta artelor și știința științelor. Să te lovești pe tine însuți până te convingi să numești lumina întuneric și întunericul lumină. Să plece de la tine orice dreptate și să se stingă desăvârșit orice înălțare de sine.Să devii prost în deplină înțelegere. Să vezi pe toți, fără să te vadă nimeni, deloc.
Să treci prin foc și prin apă și așa să se vădească valoarea ta. Să se vadă cu câtă cinste ai fost cinstit de către Domnul și nu de către oameni. Oamenii nu știu sa aprecieze. Trebuie să ne cântărească El, Cel Care cârmuiește jocul, Care aduce premiile,rânduiește lupta, dăruiește putere, îmblânzește pe adversari,încununează pe luptători și dăruiește slavă.
Unul ca acesta îi cercetează pe toți și nu este cercetat de nimeni. Pe toate le vede, de sus are privirea Lui și nimeni nu Îl vede. Virtutea nu are clopoțel să sune, să-ți atragă curiozitatea, să te uiți pentru a o vedea. Este dar nematerial al lui Dumnezeu.
De ce l-au numit har? Pentru că nu se vede, nu se îngrădește, nu se închipuiește, nu se colorează. Este un dar al lui Dumnezeu, minune de negrăit, de neînțeles și preabogată. De aceea, Domnul, mergând pe drum, se arăta ca ceilalți oameni, deși era Dumnezeu adevărat."Mănâncă și bea" ziceau. Înșelat și demonizat a fost numit. Și astăzi, dacă cineva vorbește despre Har, despre curățirea omului lăuntric, este socotit înșelat. "Acesta este înșelat!", auzi imediat în spatele tău. A dispărut desăvârșit din mintea oamenilor înțelesul că trebuie să ne îngrijim de partea dinlăuntru a paharului, cum zice Domnul.
Acest lucru nu este ușor de învățat în cuvinte, dacă nu intri în cuptor, nici nu este de înțeles dacă nu îl guști."
CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL
SIMȚIREA IUBIRII DUMNEZEIEȘTI

Comentarii
Trimiteți un comentariu