„Și pe voi, care erați oarecând vrăjmași și înstrăinați cu mintea întru lucrurile cele rele, iată acum v-a împăcat în carnea trupului lui prin moarte, să vă pună pe voi sfinți și fără de prihană și nevinovați înaintea sa“ (Col. 1, 21, 22). Aici în fine arată, că și nevrednici fiind noi de împăcare, ne-a împăcat. Căci când spune că am fost sub stăpânirea întunericului, arată nenorocirea în care ne aflăm. Însă, ca nu cumva auzind de stăpânirea întunericului, să-ți închipui că a fost vreo necesitate la mijloc, el adaugă: „Și pe voi care erați înstrăinați”, ceea ce deși se pare că este același lucru, însă în realitate nu este același, căci nu e tot una: de a suferi rele din necesitate, din silă, cu a le suferi de bună voie, și apoi a te scăpa de ele. Cel dintâi este vrednic de milă, pe când cel de al doilea vrednic de urât. «Însă voi, zice nu fără voie și nici siliți, ci de bună voie v-ați depărtat de Dânsul, și fiind nevrednici El v-a scăpat». Apoi fiindcă a amintit de cele din ceruri, arată că dușmănia toată de aici își are obârșia, și nu de acolo. «Aceia (îngerii) încă de mult voiau împăcarea, și o voia și Dumnezeu, voi însă n-ați voit». Și în general, el arată că îngerii n-au putut face nimic pe pământ în timpurile vechi, ci au rămas dușmani, și nici n-au putut îndupleca pe oameni, precum și nici dacă i-ar fi înduplecat nu ar fi putut să-i scape de diavolul. A-i îndupleca numai, nu ar fi fost nici un folos, dacă cel ce-i stăpânea nu ar fi fost legat, precum și a-l lega numai nu ar fi fost nici un folos, dacă cei stăpâniți nu ar fi voit a se reîntoarce, ei amândouă trebuiau a se face. Deci ceea ce dânșii n-au putut face, Hristos le-a făcut pe amândouă. Așa că a sfărâma puterea morții este cu mult mai minunat, decât de a îndupleca, sau de a convinge. Moartea era cu totul a lui, și singur El era stăpân pe ea; pe când a îndupleca nu era numai el, ci și noi. Și noi mai cu ușurință facem acele ce sunt în stăpânirea noastră și singuri noi suntem stăpâni, decât acele ce nu sunt în stăpânirea noastră.Și n-a zis simplu că eram dușmani, ci „înstrăinați", ceea ce este o mai mare dușmănie, și nici numai înstrăinați, ci încă ne mai așteptând vreo reîntoarcere. „Și vrăjmași cu mintea" zice. Apoi înstrăinarea noastră nu se mărginea numai până la intenție, ci adaugă încă că eram „întru lucruri rele", adică «erați și dușmani, și făceați totodată și cele ale dușmanilor». „Iată acum v-a împăcat în carnea trupului său, prin moarte, să vă pună pe voi sfinți, și fără de prihană, și nevinovați înaintea sa". Aici iarăși arată modul împăcării, adică că aceasta s-a făcut în trupul său, nu numai fiind rănit, nici numai bătut sau numai vândut, ci mort și încă cu cea mai rușinoasă moarte. Iarăși face mențiune la cruce și iarăși ne pune înainte binefacerea izvorâtă din ea. Nu numai că ne-a împăcat, dar ceea ce a spus și mai sus „celui ce ne-a învrednicit pe noi", aceasta o zice și aici, sau mai bine zis, la aceasta face aluzie și aici. „Prin moartea Lui, zice, ca să vă pună pe voi sfinți, și fără de prihană, și nevinovați înaintea sa“ ca și cum ar fi zis: «Nu v-a izbăvit numai de păcate, ci încă v-a pus alăturea cu cei ce sunt cinstiți. Nu a pătimit El numai ca să ne scape de rele, ci încă și pentru ca să ne readucă la starea cea dintâi, după cum ar elibera cineva pe un acuzat nu numai de vinovăția lui, ci încă l-ar reabilita și în cinstea ce o avea mai înainte, și l-ar așeza printre cei ce nu au greșit cu nimic, și încă nu numai printre cei ce n-au greșit, ci chiar alăturea de cei ce au avut succese mari."
OMILIA 4
SF.IOAN Gura de Aur.
Comentarii
Trimiteți un comentariu