" Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât.bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu". Iar ei, mai mult.uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? lisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă , dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă."
"(10, 23) Pilde 11, 18/ Matei 19, 23/Marcu 4, 18-19/Luca 18, 14, 24/lacov 2, 5/1 Timotei 6, 17
(10, 24) Iov 31, 24/Psalm 51, 7; 61, 10/Pilde 11, 28/1 Timotei 6, 17 (20, 25-26) Matei 19, 24-25/
Luca 18, 25-26 (10, 27) Iov 10, 13; 42, 2/Matei 19, 26/Marcu 14, 36/Luca 1, 37; 18, 27."
"Nu avuțiile sunt rele, ci cei ce le au pe acestea sunt cu adevărat vrednici
de a fi prihăniți [mustrați], căci se cuvine a nu le avea pe acestea - adică a nu le ţine -, ci a le unelti [folosi] pe ele pentru cele cuviincioase. Aşadar, cei care le au şi le pun sub cheie, cu anevoie vor intra întru Împărăția lui.Dumnezeu". Iar aici, prin,,anevoie" să înțelegi cu neputinţă", căci cu neputinţă este vreun om bogat să se mântuiască. Iar acest lucru arătat este
din pilda pe care o pune [înainte] Domnul, zicând:,,Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogat să intre întru Împărăţia lui.Dumnezeu" - căci cu neputinţă este a trece cămila prin urechea acului.Iar prin cǎmilǎ" să înțelegi fie însuşi dobitocul [animalul], fie o funie groasă, care este folosită la corăbiile cele mari. Deci, cu neputinţă este,.vreun om, întru cât [întru vremea în care] este bogat, să se mântuiască,.dar la Dumnezeu este cu putinţă", căci a zis Hristos:,,Faceţi-vă prieteni cu bogăția nedreaptă" (Luca 16, 9). Vezi, când vom asculta de Dumnezeu,
cum se face aceasta,,cu putinţă"? lar,,la oameni este cu neputinţă", adică, dacă omeneşte cugetăm, cu neputinţă este aceasta. Dar, pentru care pricină
ucenicii se,,spăimântă” de cuvintele acestea? Căci cu adevărat ei nu erau
bogaţi. Mie mi se pare că din pricină că le părea rău pentru toți oamenii,
căci începuseră acum a fi iubitori de oameni. lar unii aici nu se dumiresc cum a zis:,,La Dumnezeu toate sunt cu
putinţă". Deci, zicem că atunci când spune „toate", vorbeşte despre cele
ce sunt, iar păcatul nu este din cele ce sunt, căci este lucru fără de fiinţă şi
fără de ipostas. Şi osebit [afară] de aceasta, păcatul nu este al puterii, ci al
putinţei, după cum zice Apostolul:,,Hristos, încă fiind noi neputincioși, [la timpul hotărât] a murit [pentru cei necredincioşi]" (Romani 5, 6) şi iarăşi David: „Înmulțitu-s-au neputinţele [slăbiciunile] lor" (Psalm 15,
4). Deci păcatul,,neputinţă" fiind, nu este putincios la Dumnezeu. Dar, zic aceia:,,Oare poate Dumnezeu să facă şi ceea ce s-a făcut, ca şi cum nu s-a făcut?" Le răspundem acelora că Dumnezeu Adevăr este (Ioan 14, 6), iar a face ceea ce s-a făcut ca şi cum nu s-a făcut, este minciună. Cum, dar, Adevărul va săvârşi minciună? Căci dacă ar face aceasta, mai întâi şi-ar pierde firea sa! Unele ca acestea zic cei ce grăiesc: „,,Oare poate Dumnezeu a nu fi Dumnezeu?” Iată, aşadar, o întrebare vrednică de tot râsul.
10, 28-31: Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii,
sau țarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, și să nu ia însutit -
acum, în vremea aceasta, de prigoniri 32-case și frați și surori și mame şi
copii și țarine, iar în veacul ce va să vină: viață veşnică. Şi mulți.dintre cei dintâi vor fi pe urmă, și din cei de pe urmă întâi."
"(20, 29-29) Matei 4, 20; 19, 27-29 / Luca 5, 11; 18, 28-29.(10, 30-31) lov 42, 10/ Matei 19, 29-30; 20, 16/Luca 13, 30; 18, 30-31."
"Deşi puţine a lăsat Petru, spune că le-a lăsat" pe toate", pentru că şi cele puține au legătură a împătimirii, de aceea fericit este și cel care pe.cele puține le-a lăsat".
Însă Petru singur întrebând, Domnul tuturor le răspunde, zicând:,,Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu ia însutit".Iar acestea le spune nu ca pe părinți să-i lăsăm neajutorați și de femei să ne
despărţim, ci pentru a ne învăța pe noi să alegem și să prețuim cu întâietate
buna cinstire cea către Dumnezeu mai mult decât pe toate cele trupeşti.
Că, de vreme ce război se aprindea prin propovaduire (Matei 10, 31) şi
aveau să se lepede fiii de părinți din pricina bunei cinstiri a lui Dumnezeu,
zice Mântuitorul: „Oricine va lăsa pe rudeniile după trup sau toate lucrurile
trupeşti, <<însutit» le va lua pe toate în veacul de acum, iar întru [veacul]
cel viitor: viață veşnică»". Dar şi femei va lua «însutit»? Cu adevărat aşa [este], deşi blestematul Iulian (Apostatul] lua în râs cuvântul acesta. Că, spune-mi mie, la ce foloseşte femeia la casa bărbatului? Cu adevărat grijă poartă pentru hrana lui şi pentru îmbrăcăminte, iar bărbatul nici o grijă nu are de acestea. Deci, vezi acestea şi la Apostoli. Câte femei nu le purtau lor de grijă, pentru hrană şi îmbrăcăminte şi le slujeau lor? lar ei de nimic dintru acestea nu se îngrijeau, decât numai de cuvânt şi de învățătură. Şi „taţi" şi,,mame" ii aveau Apostolii pe toţi cei care îi iubeau pe ei şi care cu părintească dragoste se aflau către dânşii. Şi numai o casă" lăsând Petru, mai pe urmă a avut casele tuturor ucenicilor lui. Încă şi acum bisericile din toate părţile pământului, numite cu numele lui, „,case" prea strălucite le are. Dar lucrul
cel mai mare este că în prigoane fiind, toate acestea le moştenesc Sfinţii, nu întru desfătate petreceri [viețuiri] și odihne aflându-se, ci goniți [prigoniţi,
necăjiţi] fiind (2 Corinteni 12, 10; 2 Timotei 3, 11). Drept aceea şi cei care par că sunt [cei mai] de pe urmă în veacul de acum, pentru că sunt necăjiți și prigoniți, vor fi întâi" [,,cei dintâi"] pentru nădejdea [lor] cea către.Dumnezeu. Dar şi fariseii,,,întâi" [,,cei dintâi"] fiind, s-au făcut,,[cei de] pe urmă". Iar [Apostolii], cei care,,au lăsat toate” și „,au urmat" lui Hristos, s-au făcut întâi" [,,cei dintâi"]. Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar lisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau. Și luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce.aveau să I se întâmple."
Ev Marcu 10 ; 24-32
Sfântul Teofilact al Bulgariei.

Comentarii
Trimiteți un comentariu