Treceți la conținutul principal

Talcuirea Sfintei Evanghelii. 16 ianuarie


           


  " În vremea aceea, ucenicii au păstrat cuvântul lui Iisus, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morti? Şi L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii şi cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar Iius le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăşi toate. Și cum este scris despre Fiul Omului, că va să uimească multe şi să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a și venit, și i-au făcut toate câte au voit, cum s-a scris despre el. Și, venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor şi pe cărturari dându-se cu ei. Şi, îndată, toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat şi, alergând, I se închina.Iar Petru, temându-se să se pogoare din munte - că se temea pentru răstignirea Domnului - zice:,,Bine este nouă a fi aici şi a nu ne pogorî acolo, în mijlocul iudeilor. Iar de vor veni aici cei ce cu turbare se arată împotriva Ta, îi avem pe Moise, care a biruit pe egipteni (leşire 14) şi pe Ilie, care a pogorât foc din Cer și a ars pe cei mai mari peste cincizeci împreună cu ostaşii lor" (4 Regi 1, 10, 12).Dar ce grăiau Proorocii împreună cu lisus? Cele pentru Cruce şi moartea Lui. Iar Petru grăia cele ce le grăia, neştiind ce grăieşte - căci erau înspăimântați de negrăita lumină și slavă -, nefiind cu adevărat întru mintea sa, nevrând el ca să se pogoare Iisus să se răstignească pentru mântuirea noastră, ci să petreacă în munte. Încă se cuvine să aducem cuvântul şi la videnie [la vederea dumnezeiască, la înalta înţelegere]: după sfârşitul lumii acesteia, care s-a zidit în,,șase zile", ne va,,sui" pe noi lisus, de vom fi ucenici ai Lui, în,,muntele cel înalt" (Marcu 9, 2-3)- în Cer adică-şi ni Se va arăta pe Sine prealuminat, căci acum întru neslavă S-a arătat, ca şi Cel Care a fost răstignit" (Marcu15, 24-25) şi fiu de,,teslar" (Marcu 6, 3), iar atunci vom vedea,,slava Lui ca a unuia-Născut" (loan 1, 14). Vom vedea încă şi Legea şi Proorocii ,,împreună" cu El vorbind", adică cele ce s-au spus pentru Dânsul de Moise şi de Prooroci, atunci le vom înţelege și le vom afla împlinite și [tot] atunci, cu adevărat vom auzi Glasul cel părintesc, descoperindu-ni-L nouă Tatăl pe Fiul, şi învăţând că: „Acesta este Fiul Meu [Cel iubit]". Și cum ne va învăța pe noi?,,Norul umbrindu-ne", adică Duhul cel Sfânt, căci Acela este Izvorul înţelepciunii.Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit lor ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morți. Iar ei au ţinut cuvântul, întrebându-se între ei: Ce înseamnă  a învia din morți? (9, 9) Matei 17,9/Luca 9, 36 Pentru care pricină le poruncește Domnul ucenicilor să nu spună nimănui despre Schimbarea [Sa] la faţă? Pentru ca să nu se smintească oamenii, auzind unele ca acestea slăvite lucruri pentru [despre] Hristos, iar apoi să-L vadă pe El că se răstigneşte. Iar după ce a înviat din morți, era vreme bună [potrivită] să spună pentru Hristos aceste lucruri [preaslăvite], care înainte de Cruce s-au făcut [s-au săvârşit]. Deci Apostolii,,au ținut cuvântul, întrebându-se între ei: Ce este aceea a învia din morţi", căci încă nu ştiau că se cuvine a învia Domnul din morți.Și L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii şi.cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? lar El le-a răspuns: Ilie,venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe şi să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el."


"(9, 11) Maleahi 3, 23 / Matei 11, 14; 17, 10 (9, 12) Psalm 21, 7-8/Isaia 53, 2-3, 7/

Daniil 7, 13; 9, 26/Maleahi 3, 24/Matei 17, 11-12; 26, 24/Filipeni 2, 7/

lacov 1, 17 (9, 13) Maleahi 3, 24/Matei 11, 14."


"Despre Ilie era un cuvânt la iudei cum că va veni mai înainte de Hristos.Dar fariseii nu tâlcuiau precum se cuvine cele despre Ilie, ci cu răutate ascundeau adevărul din însăşi voinţa lor. Pentru că două sunt venirile lui Hristos: cea care a fost şi cea care va să fie. Celei dintâi Ioan Botezătorul i-a fost Înaintemergător, iar celei de a doua va să fie Ilie. Deci, Hristos il numeşte pe loan Botezătorul [cu numele],,Ilie", ca pe cel care era mustrător şi râvnitor şi pustnic. Drept aceea Se împotriveşte Domnul socotelii [cugetului] fariseilor, care socoteau că înaintemergător al celei dintâi Veniri a lui Hristos este Ilie. Şi cum se împotriveşte [Domnul]? [Spunând că:] ,,Ilie, venind întâi, va tocmi toate [va așeza iarăși toate]. Și cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe [şi să fie defăimat]?" Iar ceea ce zice [Mântuitorul] aici întru acest fel este:,,Ilie Tezviteanul, când va veni, pace va să facă iudeilor celor nesupuşi şi la credință îi va aduce pe dânşii. Deci, al celei de a doua Veniri va fi Ilie înaintemergător".Că de ar fi fost înaintemergător al celei dintâi Veniri Tezviteanul, care va să tocmească toate, cum, dar, s-a scris că Fiul Omului va să pătimească toate cele care s-au zis? Deci, una din două rămâne: sau să nu fie Ilie, dacă Scripturile adeveresc că se cuvine să pătimească Hristos; sau să nu se adeverească Scripturile cele ce zic că va să pătimească Hristos, de vom crede după cuvântul fariseilor care zice că Tezviteanul va să fie înaintemergător al Venirii celei dintâi. Căci llie,,va să tocmească toate şi nu va fi atunci vreun evreu nesupus, ci toţi vor crede propovăduirii, când îl vor auzi pe llie [Tezviteanul]". Deci socoteala [socotinţa] fariseilor surpând-o Domnul, zice că:,,Ilie a şi venit", adică Ioan Botezătorul şi „,i-au făcut toate câte au voit", căci nu s-au supus [propovăduirii] lui şi după toate i s-a tăiat şi capul, făcându-se acesta dar al pângăritei dǎnțuiri (Marcu 6, 21-28). Şi venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor şi pe cărturari sfădindu-se între ei. Şi îndată toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat şi, alergând, I se închina. Şi Iisus a întrebat pe cărturari: Ce vă sfădiți între voi? Şi I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înțepeneşte . Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge,dar ei n-au putut..(9, 14-18) Matei 17, 14-15/Luca 9, 37-39După ce a venit la ucenici, adică la cei nouă, pe care nu-i suise cu El în munte, i-a văzut pe ei că erau întrebați [iscodiţi] de farisei, căci aceștia, aflând vreme [cu prilej] când lipsea Iisus, se ispiteau să-i răzvrătească pe ucenici. lar,,mulțimea văzându-L, I s-a închinat" Lui, căci poftea a-L vedea pe El şi I s-a închinat ca şi cum după o îndelungată ducere [despărţire]. Unii spun că şi înfăţişarea Lui mai frumoasă făcându-se din lumina ,Schimbării la față, trăgea mulțimea spre a,,I se închina". Și,,I-a răspuns" unul din norod şi le-a spus pe ale sale; slab era omul acesta la credinţă, precum şi Domnul mărturiseşte zicând:,,O, neam necredincios!"; şi iarăşi:,,toate sunt cu putință credinciosului [celui ce crede]"; şi acela însuşi.[strigând a zis cu lacrimi]:,,Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”. Și-i prihǎneşte [învinuieşte acel om] pe ucenici, ca un necredincios cu adevărat.[cu covârşire], căci nu se cuvenea ca înaintea tuturor să-i prihănească [învinuiască], ci deosebi.Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda" pe voi? Aduceți-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-l pe lisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi."

SFANTUL TEOFILACT AL BULGARIEI 

EV.MARCU 9. 10-15

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3