Treceți la conținutul principal

Talcuirea Sfintei Evanghelii . 13 ianuarie

 


"În vremea aceea au venit fariseii la Iisus și se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Și, lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie și a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii au uitat să ia pâine și aveau cu ei în corabie numai o pâine. Și El le-a poruncit, zicând: Vedeți, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod. Și vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice fiindcă n-avem pâine. Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: De ce gândiți că n-aveţi pâine? Tot nu înțelegeți, nici nu pricepeți? Atât de învârtoşată este inima voastră? Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți, şi nu vă aduceţi aminte? Când am frânt cele cinci pâini Ia cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărâmituri ați luat? Zis-au Lui: Douăsprezece. Și când cu cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri ați luat? Iar ei au zis: Șapte. Și le zicea: Cum, dar, nu înțelegeți?au mâncat multe şi au lăsat puține. Căci numai pe acelea n-au putut să le mănânce, câte au fost mai duhovniceşti şi mai adânci, căci aceasta insemnează (arată] cele şapte coşniţe (cu rămăşiţe de sfărâmături]". lar după chipul istoric să înveţi şi aceasta, că se cuvine să nu căutăm mai mult decât este de trebuinţă, căci iată, norodul, după ce a mâncat şi s-a săturat, n-a luat cu sine rămăşiţele pâinilor, ci ucenicii le-au luat pe acelea, precum şi la cea dintâi minune a pâinilor. Deci întru acest chip și noi se cuvine să ne îndestulăm cu măsura trebuinţei. Şi îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părţile Dalmanutei.  Şi au ieşit fariseii şi se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer , ispitindu-L. Și lisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat" grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam."

"(8, 10) Matei 15, 39 (8, 11) Matei 12, 38; 16, 4/Luca 11, 16/
Ioan 6, 30 (8, 12) Matei 12, 39; 16, 4/ Luca 11, 29/loan 4, 48."

"După ce a făcut minunea cu pâinile, îndată se duce în alt loc, temându-Se
ca nu cumva norodul, pentru acest fel de minune, să izvodească ceva nou și
să-L facă pe El împărat (loan 6, 15).
lar fariseii cer semn din cer", adică să facă să stea soarele sau luna, sau
să pogoare trăznete, sau să schimbe aerul [să arate stăpânire peste vânturi),
căci socoteau ei că nu va putea El să facă,,semn din cer", ca şi cum întru
Beelzebul (Marcu 3, 22) putea să facă numai semnele cele de pe pământ.
Dar El nu se pleacă lor, căci alta era vremea semnelor din Cer - şi anume a
Venirii celei de a doua, când Puterile Cerurilor se vor clătina şi luna nu-şi va
mai da lumina ei (Matei 24, 29). Iar vremea Venirii celei dintâi nu are nimic
de acest fel, ci toate sunt pline de blândeţe. De aceea, zice Domnul:,,Nu se
va da neamului acestuia «semn» ca acesta, adică «<din cer>>". Și lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte.  Dar ucenicii au uitat să ia pâine și numai o pâine aveau cu ei în corabie .  Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeți, păziţi-vă" de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod.  Şi vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice, fiindcă n-avem pâine.  Şi lisus, înțelegând, le-a zis: De ce gândiți că n-aveţi pâine? Tot nu înțelegeți, nici nu pricepeți?
învârtoşată este inima voastră?"  Ochi aveţi şi nu vedeți, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte.  Când am frânt cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărâmituri ați luat?Zis-au Lui: Douăsprezece.  Şi când cu cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri ați luat? lar ei au zis: Şapte. Şi le zicea: Tot nu pricepeți?."

"(8. 13-14) Matei 16, 4-6 (8, 15) Matei 16,6/ Luca 12, 1 (8, 16) Matei 16,7
(S. 17) Matei 16, 8/Marcu 6, 52; 8, 21 (8, 18-19) Matei 14, 20/Marcu 6, 43/ Luca 9, 17/
loan 6, 12-13 18, 20) Matei 15, 37; 16, 10/Marcu 8, 8 (8, 21) Matei 16, 11/Marcu 6, 52; 8, 17"

"Îi lasă Domnul pe farisei, ca pe niște neîndreptați, căci unde este nădejde de îndreptare, acolo se cuvine a zǎbovi, iar unde neîndreptată [de neîndreptat] este răutatea, de acolo se cuvine a se [a ne] depărta.Şi cu iconomie,,ucenicii au uitat să ia pâine", ca, dojeniți fiind, så se
facă mai buni și să vină întru simţirea [şi înţelegerea] puterii lui lisus. Că Domnul, zicându-le lor să se păzească de aluatul fariseilor", adică de învăţătura lor cea rea, ei socoteau că-i opreşte pe ei Hristos de la aluatul pâinilor. Drept aceea cu cuviinţă sunt mustrați, ca unii care nu pricep
puterea lui Hristos, anume că poate să facă pâine dintru nefiinţă. lar invatatura fariscilor şi a irodienilor o numeşte aluat", pentru cá era acrǎ și plină de răutate veche, căci tot cel ce este învechit întru răutate şi nimic duhovnicesc nu poate a grãi ca să îndulcească gâtlejul celui ce
ascultă, unul ca acesta are aluat" - adică învăţătură de răutate veche
[drăcească], care..muşcă" şi întru căință aduce mai pe urmă pe cel care
i s-a supus ei.Dar cine erau,,irodienii"? Unii învăţători de curând arătați, care ziceau cá Irod este Mesia [Hristos) şi cum că lui se cuvine a-i crede. Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el.  Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-și mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva.  Și el, ridicându-și ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând".  După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui."

Sfântul Teofilact al Bulgariei 
 
Ev Marcu 8 ,11-21.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3