Talcuirea Sfintei Evanghelii ; 10 ianuarie.

 

Capitolul 21

"În vremea aceea Iisus era ziua în templu şi învăța, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în templu, ca să-L asculte. Iar atunci se
apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. Dar arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Și a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor.
Ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani. Iar el a primit şi căuta prilej să-L dea lor fără știrea mulțimii. Deci, a sosit ziua Azimelor, în care trebuiau să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiți Paştile, ca să mâncăm.
Pentru aceasta trebuie să priveghem şi să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să putem scăpa de toate cele ce vor să fie. De care? Poate [mai întâi] şi de foamete şi de ciumă şi de celelalte, care pe cei aleşi nu îi va împovǎra atât de tare, precum pe ceilalți. Iar mai vârtos, pentru cei aleşi şi celorlalți li se vor scurta [năpăstuirile acelei vremi]. Dar poate [în al doilea rând] și de cele ce vor să li se întâmple veşnic celor păcătoşi, că de acelea în alt chip nu putem scăpa, fără numai prin priveghere şi rugăciune.
Dar fiindcă celor cu mărime de suflet nu le este îndeajuns a scăpa de
pătimire, ci li se cuvine lor a dobândi şi un oarecare bine, pentru aceasta, după ce a zis:,,ca să scăpaţi de toate acestea care au să vină", a adăugat: ,,și să stați înaintea Fiului Omului" - care este dobânda bunătăților. Căci se cuvine nu numai a fugi de cele rele, ci a se sârgui creştinul a dobândi şi slavă . Iar a sta înaintea Fiului Omului şi Dumnezeului nostru este
îngerească vrednicie - ,,că Îngerii lor", zice Domnul, pururea văd fața
Părintelui Meu" (Matei 18, 10).Și ziua era în templu și învăța, iar noaptea, ieșind, o
petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor.  Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în templu, ca să-L asculte. (21, 37) Sirah 6, 37/Luca 22, 39/loan 8, 1-2
Au tăinuit Evangheliştii pe cele mai multe din cele pe care le învăța El şi cu prisosință [au făcut aceasta] cei trei [Evanghelişti: Matei, Marcu şi Luca]. Iar loan, şi el, pe cele mai multe le-a tăcut, însă mai mult decât cei trei a descoperit oarecare învăţături mai înalte. Aşadar, celor care se adunau în templu, multe şi înalte le grăia Domnul, precum este cu putință a semui [cumpăni] cineva. Iar că puține au spus Evangheliştii, din pricină că nu voiau ei să se arate, adeverit este şi din alte multe locuri. Însă nu mai puțin poate semui [cumpăni] cineva dintru aceasta: mai trei ani propovǎduind Domnul, ei puține învățături de ale Lui au scris. Pe care învăţături, dacă ar fi zis cineva că nu sunt nici de o zi vorbă din destul, precum socotesc, nu ar fi fost prihănit. Aşadar, din multe, puține ne-au
scris nouă Sfinții Evanghelişti, numai întrucâtva îndulcindu-ne . "
Şi vorbea El nu numai intr-un singur fel, ci peste fiecare punea doctoria
cea de folos. Pentru aceasta şi norodul venea dis-de-dimineaţă"
[,,mâneca"] către Dânsul, căci darul se vărsa în buzele Lui.
"lar,,noaptea Se depărta la „munte", arătându-ne nouă că se cuvine
ca noaptea, prin linişte, cu Dumnezeu a grăi; iar ziua, prin pogorâre către
folosul aproapelui, pe oameni a-i folosi şi, anume, a aduna noaptea, iar ziua a împărți pe cele adunate noaptea. Aşadar, El nu avea trebuinţă de rugăciune sau de adunare către Dumnezeu, căci nu avea către cine a Se aduna pe Sine, fiind Dumnezeu. Iar acestea nouă ni le-a pus spre pildă ca, după asemănarea puțurilor [fântânilor], noaptea să primim curgerea cea din vinele cele duhovniceşti ale rugăciunii, iar ziua să ne deşertăm prin
cei ce au trebuinţă de folos.
Aşadar, văzând cineva atunci norodul „venind dis-de-dimineaţă" către lisus, ca să-L asculte, ar fi zis că se potriveşte a-I zice cuvintele lui David:,,Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineață.
Însetat-a de Tine sufletul meu" (Psalm 62, 1-2).

CAPITOLUL 22
"lisus vandut de luda. Cina cea de taină. Despre întâietate. Suferințele din gradina Ghetsimani. Prinderea şi aducerea la Caiafa.Lepădarea lui Petru
Și se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. Şi arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor.  Și a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din
numărul celor doisprezece.  Şi.ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și
cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Și ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani. Și el a primit și căuta prilej să-L dea lor, fără știrea mulțimii."

"(22, 1) lesire 12, 15/ Matei 26, 2/ Marcu 11, 1; 14, 1/loan 13, 1 (22, 2) 3 Regi 18, 17/
Psalm 2, 1/Matei 26, 3/ Marcu 14, 1/loan 11, 47/ Faptele Apostolilor 4,27
(22, 3-4) Matei 26, 14-15/Marcu 14, 2-10/loan 13, 2, 27 (22, 5) Zaharia 11, 12/
Matei 26, 15/Marcu 14, 11 (22, 6) Matei 26, 16 / Marcu 14, 11."

,,Căutau" cărturarii ca să-L omoare pe Hristos. Însă, fiindcă sosise
vremea Paştilor şi vedeau că dintru aceasta stă asupră-le primejdie - din
pricina norodului ce se adunase mai vârtos pentru praznic -, pentru aceasta
căutau în ce fel L-ar putea omori pe El, fără să se primejduiască. lar satana a intrat în luda,,,care era din numărul celor doisprezece". [Şi s-a făcut acest lucru] chiar dacă era luda dintru cei ai Săi și adevăraţi ucenici, ca nimeni să nu se nădăjduiască în el însuşi, ci totdeauna să ia aminte la viaţa sa, ca unul care are împotrivă-luptător cumplit.
lar unii pe acest cuvânt, ce zice:,,care era din numărul celor doi-
sprezece" aşa l-au înțeles: adică acesta numai împlinea numărul apos-
tolesc, însă nu era Apostol adevărat şi ucenic (loan 6, 70). Căci cum putea
a fi adevărat ucenic cel care fura cele ce se puneau în pungă? (loan 12, 6).
Aşadar, intrând satana în el, l-a primit, şi a grăit cu cei ce-L căutau pe
lisus ca să-L vândă - că aceasta însemnează,,s-a făgăduit" [,,a primit"],
adică de săvârşit [desăvârşită] adeverire si tocmeală a făcut. Şi „căuta
prilej" când Îl va afla pe El fără norod, adică deosebi [singur, aparte] și
să-L vândă lor. lar,,voievozi" [,,căpetenii ale oastei"] ii numeşte aici
pe dregătorii zidirilor templului - sau şi pe cei ce aveau grijă de buna rânduială. Căci
romanii îi puseseră pe unii ispravnici peste norod, ca să nu se turbure
poporul, căci erau răzvrătitori. Deci, pe aceștia îi numeşte,,voievozi"
[,,căpetenii ale oastei"]. Încă poate și dregători ostăşeşti aveau cei ce
erau din partea [tagma] preoțească, şi pentru aceasta au fost numiţi
,,voievozi" [,,căpetenii ale oastei"]. Căci boleau ei cu iubirea de începǎ-
torie şi de acest fel de dregătorii se apucau. Pentru aceasta Evanghelistul
i-a şi numit pe dânşii voievozi" ai bisericii [templului], mai arătat poate ocărându-i pe ei. Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile.  Şi a trimis pe Petru și pe loan, zicând: Mergeți și ne pregătiți Paştile, ca să mâncăm.  lar ei l-au zis: Unde voiești să pregătim?
lar El le-a zis: lată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra,  și spuneţi stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este încăperea în
care să mănânc Paştile cu ucenicii Mei?  Şi acela vă va arăta un foisor mare, aşternut; acolo să pregătiți. lar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese și au pregătit Paștile.
"(22, 7 Deuteronom 16, 1/ Matei 26, 17/ Marcu 14, 12 (22, 8-13) Matei 26, 17-19 / Marcu 14, 12-17/Luca 19, 32"
Mulţi au zis că evreieşte Paşti" se zice,,Fasec" şi însemnează trecerea
cea din Egipt. Şi, ca să zic în scurt, toate cele ce atunci la praznic se săvârșeau, de Sfinţi s-au tâlcuit. lar nouă acum ni se cade a spune pe care zi o numeşte,,a Azimelor", şi celelalte. Aşadar,,,zi a Azimelor" numeşte vinerea, întru care  seara."

Sfântul Teofilact al Bulgariei 

Ev Luca cap 21,22. 37-38;1-8.