Taina iertării

     

"Urmând a fi transferat de la închisoarea

Jilava la cea din Gherla, părintele Ioan Iovan a

fost dus la fierăria puşcăriei, pentru a i se pune

lanțuri la picioare. Părintele nu şi-a ales bine

lanțul, căci, în loc să aleagă unul mai gros și

mai lung, a ales unul mai scurt şi mai uşor, ceea

ce nu-i permitea să se mişte în voie.

Primul său gest a fost, însă, de a săruta

lanțul, gândindu-se la Sfântul Apostol Pavel,

şi de a-l socoti ca o încercare pentru credința

în Dumnezeu. Când fierarul, un deținut de

drept comun, a lovit cu ciocanul pentru a fixa 

lanțul în nituri pe picioare, metalul a muşcat

în carne vie. Urmele lanțurilor s-au văzut pe

picioarele dânsului tot restul vieții.

Părintele Ioan Iovan povesteşte ce s-a întâm-

plat în continuare:

,,Echipat cu lanțuri la picioare şi cătuşe la

mâini, de la fierărie, am pornit înapoi spre

celulă, umilit cu înjurătura de rigoare a gardi-

enilor: «<Mişcă, banditule!>>.

La jumătatea drumului dintre fierărie şi

celulă, preocupat să nu-mi pierd echilibrul din

cauza scurtimii lanțului şi a durerilor provocate

de acesta, mai ales că-mi sângerau picioarele

de la lovitura de ciocan, nu am fost atent că

vine cineva din spate şi mă pomenesc, dintr-o

data, cu o lovitură de cizmă în zona lombară,

o izbitură aplicată cu sete, cu toată forţa, înso-

țită şi de o înjurătură urâtă de mamă.

M-am dezechilibrat, dar nu am căzut. Atunci

am simțit minunea prin faptul că m-am redre-

sat şi, cum eram într-o stare de balans, i-am

spus gardianului: «Domnul Dumnezeu şi

Mântuitorul Iisus Hristos să te ierte pe tine,

fiule duhovnicesc după nume, şi să-ți șteargă

toate păcatele, inclusiv acesta de acum, iar eu,

nevrednicul preot duhovnic, cu puterea ce-mi

este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele

tale, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului

Duh!».

     În momentul acela, am ştiut cu adevărat că

sunt creştin şi preot şi am făcut dezlegarea din

toată inima. Cel care m-a lovit a amuțit pe loc,

s-a dat la o parte, speriat de gestul meu. Smerenia

şi iertarea învinseseră ura şi bestialitatea.

Colegii din celulă m-au îndemnat să ies la

raport şi să-l reclam, fiindcă nu avea dreptul

să lovească un rănit, un om în lanțuri şi cătuşe.

Eu n-am acceptat. Le-am spus că nu pot ierta

şi reclama în acelaşi timp!" 

    ÎNTÂMPLĂRI PILDUITOARE DIN TEMNIȚELE COMUNISTE