"Cu aproximativ treizeci de ani în urmă Episcopul Sava, pe vremea aceea judecător în lugoslavia, şi-a părăsit cariera lumească şi a luat calea slujirii Bisericii lui Hristos pe deplin conştient de ceea ce făcea. Găsindu-se în străinătate după Al Doilea Război Mondial, a intrat în Biserica ortodoxă rusă din afara Rusiei şi până în clipa morţii a slujit acestei Biserici cu o rarǎ dăruire şi râvnă, arătându-se a fi nu numai un păstor iubitor şi mult-iubit, ci şi un deşteptător al conştiinţei ortodoxe. O dată devenit episcop, grija lui s-a întins spre toată acea Rusie din afara graniţelor şi prin paginile publicaţiei Orthodox Russia a încercat să deştepte ortodocşii ruşi la conştiinţa naturii apocaliptice a vremurilor şi la cea a chemării şi responsabilităţii lor de a fi credincioşi ortodocşi conştienţi, în primii ani ai episcopatului său a îndemnat la formarea unor Frăţii ale renaşterii duhovniceşti", iar mai târziu a insistat în mod deosebit asupra nevoii de rugăciune sporită pentru Rusia pătimitoare. Chemările sale fierbinţi au trezit câteva reacţii, însă până la urmă rezultatul nu a fost prea însemnat, fără îndoială din cauza condiţiilor extrem de neprielnice pentru emigranţii ruşi, copleşiţi de grijile şi ispitele lumeşti. Grija Episcopului Sava s-a extins şi la noii convertiţi la ortodoxie şi în mod deosebit a intrat în legătură şi a însufleţit mulţi convertiţi vorbitori de limba engleză din America şi Canada. În ultimii ani ai vieţii sale, Episcopul Sava a început o altă nevoinţă de dragoste şi râvnă şi foarte probabil pentru aceasta şi-1 vor aminti cel mai mult oamenii. El a înţeles printre primii ce calităţi duhovniceşti înalte avea Arhiepiscopul loan Maximovici şi a fost unul dintre ierarhii care s-au adunat în jurul său şi 1-au recunoscut drept căpetenie duhovnicească; iar când a fost nevoie l-a apărat, socotind că datorită Proniei îşi poate folosi cunoştinţele de drept pentru a-1 ajuta atunci când a fost dat în judecată pe nedrept în San Francisco. În primele luni după ce Arhiepiscopul loan a trecut la cele veşnice, în 1966, au apărut în presa rusească din exil multe mărturii personale despre sfinţenia şi viaţa sa ascetică şi despre ceea ce însemna el pentru diferiți membri ai turmei sale. Curând însă acestea au început să nu mai aparǎ atât de des şi era limpede că semnificaţia lor era limitată şi în mare parte individuală şi că numai ele nu ar fi putut să păstreze vie amintirea sfântului ierarh şi după dispariţia celor cărora le era deja cunoscut, în acel moment Episcopul Sava a început să-şi publice propriul studiu despre Arhiepiscopul loan. El a apărut sub forma a cincisprezece articole în Orthodox Russia, în 1967 şi 1968, şi a devenit repede limpede că avea o dimensiune şi un scop aparte, în locul unor amintiri separate limitate, episcopul oferea o colecţie de mărturii personale, alese şi verificate cu grijă, rânduite în aşa fel încât să evidenţieze diferite trăsături şi aspecte al vieţii şi sfinţeniei lui Vlădica loan. Mai mult, Episcopul Sava, care avea mare dragoste pentru Sfinţii Părinţi şi îi cunoştea foarte bine (la moartea sa a lăsat o colecţie de texte patristice întocmită de el însuşi), a presărat printre aceste mărturii citate din vieţile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, pentru a arăta lămurit întreaga tradiţie ortodoxă de sfinţenie, în care Vlădica loan îşi avea locul său anume. În aceste articole Episcopul Sava analizează şi fixează în contextul patristic aspecte ale sfinţeniei lui Vlădica loan, ca vindecările şi exorcizările lui minunate; asceza sa aspră şi puţinătatea somnului; arǎtǎrile sale în vise după moarte; înainte-vederea; întâmplări impresionante, ca cea cu focul care s-a făcut văzut odată, pe când slujea Sfânta Liturghie; prigoana aprigă pe care a suferit-o; şi chiar şi acel lucru pe care încă foarte puţini i-1 preţuiesc, poate fiindcă aproape niciodată până la el acest fel de sfinţenie nu a aparţinut unui asemenea rang ierarhic: nebunia pentru Hristos. în articolele sale, Episcopul Sava le-a oferit de fapt ortodocşilor un curs de educaţie patristică şi prin aceasta poate a semănat seminţe care până la urmă vor aduce roade mult mai bogate decât toate celelalte vrednice de laudă străduinţe ale sale pentru renaştere duhovnicească. Comentariile Episcopului Sava despre Vlădica loan sunt revelatoare şi semnificative. El consemnează într-unul dintre articole: "Scriu despre Vlădica loan şi cumva în sufletul meu totul devine plăcut. Nu aş vrea să se piardă nici o informaţie însemnată despre el." (Orthodox Russia, 1967, nr. 16). Era tot timpul uluit de minunea unei asemenea sfinţenii în lumea de astăzi: „Ce mare putere se arăta în acest trup mic, subţire ! Ce râvnă şi duh arzător apostolice! Şi, în general, ce minune a lumii contemporane era!" (O.R., 1967, nr. 6). Uneori mustră împietrirea simţurilor şi indiferenţa ortodocşilor: „O, ce mare drept şi rugător am avut şi nu am ştiut să-1 preţuim!" (O.R., 1967, nr. 7) .Pentru el Vlădica loan este mai viu şi mai accesibil după moarte decât înainte: „O minune nemaivăzută: Vlădica, chiar şi după moarte, îşi mângâie turma, pe cei ce îl cinstesc şi pe toţi cei ce vin la mormântul său." (O.R., 1967, nr. 14). Episcopul Sava il compară făţiş pe Vlădica loan cu marii sfinţi din trecut şi îl aşază în mijlocul lor: „Şi aşa, în acea vreme era Sfântul Simeon Stâlpnicul [care scotea demonii], iar acum Vlădica loan."
Serafim Rose.
Comentarii
Trimiteți un comentariu