"Cea mai importantă este smerita cugetare. Toate celelalte datorii călugărești trebuie îndeplinite: metanii, pravilă, biserică etc., dar smerita cugetare apără sufletul de toate primejdiile. Sfânta Carte spune: „Smeritu-m-am și m-am mântuit”. Înălțarea minții risipește toate bunătățile adunate și toate faptele cele bune. Totul trebuie clădit – sufletul, omul cel nou – pe o temelie durabilă, de piatră, încă de la început. Asta pentru a nu lăsa patimi ascunse și înălțarea minții și întărirea în părerea proprie, care pot risipi până aproape de sfârșit, aproape de moarte, toată casa sufletului.
Toate patimile ocrotite de înălțarea minții și voia proprie luptă împotriva dragostei adevărate după Hristos.Toate canoanele Sfintei Biserici sunt făcute cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Vrei să le respecți? Ești cu Dumnezeu. Dacă vrei să faci pe ale tale, de-acuma aluneci la erezii, la fel de fel de mișelii. Și n-ai nicio pace sufletească.
Mântuirea atâta-i de ușoară dacă suntem noi sinceri, dar dacă suntem vicleni, vai de capul nostru!
Dacă nu facem greșeală înaintea lui Dumnezeu, apoi ne binecuvântează Dumnezeu și totdeauna suntem veseli, fiindcă sufletul nu-i supărat, nu-i apăsat.
Să nu spui niciodată: „Am dreptul să fac asta...” pentru că este îndreptățire de sine și înălțare a minții și ajungi să crezi mai mult părerilor minții tale decât sfatului altuia."
(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 285-286)

Comentarii
Trimiteți un comentariu