Fără smerenie nici o lucrare nu împrăștie mireasmă. E ca și când am spune: “nici o mâncare nu este gustoasă dacă nu pui sare“. Dacă nu pui smerenie în lucrarea ta, mică sau mare, nu are nici un sens. Nici gust, nici bună-mireasmă, nici frumusețe, pentru că nu are în ea conținuturile potrivite, care vindecă. Căci mândria este otravă, distruge totul, orice conținut de folos ar cuprinde sufletul, îl otrăvește, îl anulează definitiv. Vedem lucrări mari ale oamenilor care, neavând smerenie în ele, sunt nefolositoare. Dumnezeu le respinge pe toate.
Fără să ai mândrie, nu-l poți judeca pe om. Smerenia este aceea care îl scapă pe om. De aceea și părinții zic: “faptele lipsite de smerenie nu-l fac pe om fiu al lui Dumnezeu; însă smerenia fără fapte îl face pe om fiu al lui Dumnezeu“.
Nimeni nu poate urca spre înălțimi dacă nu coboară, dacă nu se apleacă, dacă nu îngenunchează, dacă nu este chinuit de preocuparea de a izgoni toate ispitele. Nu e de-ajuns să se cunoască pe el, slăbiciunile și neputințele lui, ci trebuie să aibă fapte bune.
Fără smerenie nu înaintăm. Ispitele pregătesc smerenia. Fără ispite nu se câștigă smerenia. Vom trece prin truda și cazna tăierii propriei voințe. Ne vom smeri cugetul și astfel vom urca spre înălțimi. Alt drum nu există. Smerindu-ne ne vom înălța. Dacă nu ne smerim, vom rămâne jos, în patimi și neputințe, și în acestea vom muri.
Când vin ispitele asupra noastră, să nu ne certăm cu alții. Să ne întoarcem dioptria înlăuntrul nostru ca să vedem starea noastră scăldată de patimi, de unde începe tulburarea inimii. Când avem lumină, vedem că pricina își are izvorul în inimă, în starea plină de patimi. În omul vechi care trăiește în noi.
Când omul nu rabdă durerea cercetării, a mustrărilor, a tăierii propriei voi, a nesocotinței, a ironiei celorlalți, atunci va rămâne în patimi, bolnav, și la sfârșitul vieții va vedea cu limpezime că nu a lucrat cum trebuia pentru mântuirea sa… Fără răbdarea durerii, omul nu se vindecă. Trebuie să răbdăm încercările tămăduitoare ale lui Dumnezeu. Ascultarea este pentru noi mântuire. Este siguranță. Omul care ascultă se găsește în liniște duhovnicească.
Să fim cu luare-aminte la purtarea noastră, să nu fie necuviincioasă, ci să trăim cu cumințenie și atenție. Să nu facem ceva fără ascultare și binecuvântare. Un vapor nu se scufundă numai din cauza unei rupturi mari, ci și din cauza mai multor crăpături mici. Așa și greșelile mici, când se repetă, devin o greutate mare și ne scufundă sufletul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu