" Cui i s-a deşteptat, prin lucrarea fricii de Dumnezeu şi a imboldurilor conştiinţei, simţul trebuinţelor duhovniceşti, acela capătă un simţ aparte, prin care ghiceşte tâlcul spuselor privitoare la duhovnicie, chiar dacă acestea ar fi învesmântate în straiul parabolei. Parabola nu ascunde adevărul de asemenea oameni, ci îl descoperă si mai limpede. Cel ce nu are o astfel de întocmire sufletească nu pricepe nimic atunci când aude o parabolă privitoare la cele duhovniceşti; şi chiar dacă i s-ar vorbi despre aceste lucruri pe şleau, el ar prinde numai cuvintele, nu şi miezul lucrurilor; acesta, venind împotriva tuturor concepţiilor sale, i s-ar părea o neghiobie de care nu ar întârzia să-şi bată joc. Tocmai aceasta este pricina pentru care Domnul vorbea poporului în pilde. Cel cu înclinare către duhovnicie va înţelege şi pilda, iar celui lipsit de această înclinare degeaba îi vorbeşti. „Pentru că văzând, nu văd, şi auzind, nu aud, nici nu înţeleg... Căci inima acestui popor s-a învârtoşat" (Mf.13, 12-15). Însă pe cei în stare să întrezărească adevărul ascuns, pilda i-a zidit după cuviinţă. „Celui ce are, i se va da şi-i va prisosi." Ostașul lui Hristos, vrea ca inima să-i fie la fel de înclinată spre duhovnicesc, cum mai înainte fusese înclinată spre senzualitate, el îi cere o astfel de dispoziţie, dar nu o găseşte. El năzuieşte acum cu toată înflăcărarea să o silească, împotrivindu-se din răsputeri răului şi forţându-şi inima către bine, împotrivirea faţă de sine şi autoconstrângerea sunt cei doi poli ai râvnei lui însufleţite. Nemulţumit de sine, el nu acordă atenţie faptului că o asemenea lucrare îl va costa multă trudă, că ea îi va lovi necontenit cu tristeţe şi cu durere inima, neobişnuită cu împotrivirea; că va scădea, poate, în ochii altora, că va deveni ţinta urii şi a persecuţiei lor; căci este însufleţit de setea de a se împotrivi propriei Inimi, de a se chinui, de a se defăima. Greutăţile nu îl tulbură: el s-a predat harului lui Dumnezeu şti e convins că tristeţea bătăliei lăuntrice va înceta curând şi că pentru el va începe încă de aici lumea fericită a sufletului acea stare când, fără nici un fel de constrângere şi de osteneală, el va dori binele şi va iubi cele duhovniceşti. Iată dispoziţia lăuntrică a celui ce porneşte la luptă. Dispreţuind orice speranţă pământească, însetat de suferinţe, de trude şi de a se împotrivi sieşi, el râvneşte să sporească în el iubirea pentru tot binele, însufleţindu-se cu nădejdea că Domnul îi va oferi, în sfârşit, harul curăţiei şi al doririi binelui - nesilite şi lipsite de împotrivire."
Sursa;Candela Sufletului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu