Sfântul Inchisorilor

"Fire generoasă şi entuziastă, încă de tânăr Valeriu era purtat de idealuri înalte.

„Esenţialul gândurilor mele din acea vreme - e vorba de vârsta liceului - era ca eu să devin un om de mare valoare. Înţelegeam prin aceasta un om care să joace un rol covârşitor în istorie, un om care să dea ceva neamului. Voiam să fac mult bine în lume..."

„Trăiam o viaţă normală în studenţie, eram unul din cei mai apreciaţi studenţi, iubit de toată lumea şi cu o sete neobişnuită pentru Ideal: o lume nouă, în care să domnească iubirea şi dreptatea, armonia desăvârşită..."

Cu astfel de gânduri, în mod firesc va fi atras de Frăţiile de Cruce, în rândurile cărora se va regăsi pe deplin. Foarte iubit de tinerii al căror îndrumător ajunge, va lega cu ei o adevărată comuniune. Peste toate acestea vin arestarea şi condamnarea la 25 de ani închisoare. Singura vină: implicarea din tot sufletul în educaţia - e drept sub nume interzis - din Frăţiile de Cruce.

Ajuns la Aiud, are parte de un regim dur. Vreme îndelungată, după cum va mărturisi el mai târziu, petrece mai mult izolat, fiind scos la plimbare doar o oră şi jumătate pe zi. Începutul acesta nu a fost deloc uşor. Spune într-o scrisoare: „Şi, dragă mamă aş vrea să ştii că am suferit mult. În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn şi, în singurătatea celulei, în frig şi în foame, priveam întunericul şi şopteam încet, ca să aud numai eu, dar aşa de tare ca să audă Dumnezeu: «mamă, mi-e frig şi mi-e foame!». La început a fost greu de tot..."

Suferinţa e şi mai apăsătoare pentru că, știindu-se nevinovat, nu-i înţelege rostul. „Cu primul pas pe care l-am făcut în închisoare, m-am întrebat pentru ce am fost închis. Pe planul vieţii sociale, privind relaţiile mele cu lumea în care am trăit, am fost privit ca fiind foarte bun, un exemplu de conduită morală. Dacă intram în conflict cu cineva, era numai pentru Adevăr...

În măcinarea aceasta sufletească, el caută răspunsul în cărţile care circulau în temniţă. „La început a studiat şi a citit foarte mult, însă curând s-a oprit asupra creştinismului, care i-a apărut în adevărata lui lumină, adică în latura sa duhovnicească. Valeriu s-a dedicat unei intense lecturi teologice, făcând o cercetare atentă a spiritualităţii ortodoxe. Printre cărţile pe care le-a citit au fost Patericul, Mântuirea Păcătoşilor, Vieţile Sfinţilor, Urmarea lui Hristos. A citit pe Sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Palama, Grigorie de Nazianz, Efrem Sirul, Ioan Damaschin. A studiat, de asemeni, pe Pascal, Bulgakov, Berdiaev, Papini, precum şi toate cursurile care se predau la Facultatea de Teologie. Lectura lui se concentra mai ales asupra Sfintei Scripturi.

Cărţile duhovniceşti îl vor ajuta să vadă mai adânc lucrurile şi să se întoarcă spre sine însuşi. În singurătatea celulei se roagă mult, căutând să înţeleagă rostul suferinţei. După chinuitoare frământări şi zbateri, prin harul lui Dumnezeu, trăieşte o stare de iluminare în care îşi vede sufletul plin de păcate. „După mult zbucium, după multă durere trăită, când paharul suferinţelor se umpluse, a venit o zi sfântă, în iunie 1943, când am căzut cu faţa la pământ, îngenuncheat, cu fruntea plecată, cu inima zdrobită, într-un hohot de plâns. Îl rugam pe Dumnezeu să-mi dăruiască lumina. La acea dată îmi pierdusem toată încrederea în oameni. Îmi dădeam perfect de bine seama că mă găseam în adevăr, pentru ce dar sufeream? Din tot sufletul meu plin de elan rămăsese numai iubirea. Nimeni nu mă înţelegea. În plânsul meu prelung am început să bat metanii. Şi deodată - O, Doamne! Ce mare eşti Tu, Doamne! - mi-am văzut tot sufletul meu plin de păcate, rădăcina tuturor păcatelor omeneşti am găsit-o în mine. Vai, atâtea păcate, şi ochii sufletului meu împietrit de mândrie nu le vedeau! Ce mare este Dumnezeu!..."

Ioan Ianolide, "Întoarcerea la Hristos"

Valeriu Gafencu - Sfântul Inchisorilor 

Sursa: FB "Sfintii Inchisorilor"