Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadociană. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului probabil prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos și aprig apărător al credinței ortodoxe niceene. Ducea o viață ascetică de sfințenie și se împotrivea cu dârzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale, care se întindea între Dunăre și Marea Neagră.
Despre acest episcop sfânt au scris doi scriitori bisericești vestiți – Sozomen și Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbește de vizita împăratului arian Valens (364–378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea dintr-o expediție împotriva goților. Autorul spune în „Istoria bisericească” a sa, că împăratul a intrat în biserica episcopală și a cerut episcopului Vetranion să intre în comuniune cu arienii, pe care îi simpatiza, și să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credință și „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca”.
Apoi, bunul păstor al turmei lui Hristos s-a retras cu credincioșii săi într-o altă biserică din Tomis, lăsând pe împărat singur. Împăratul, mâniindu-se, a încercat să-l exileze, dar îndată a revenit, de teamă să nu se răscoale „sciții” din Dacia Pontică. Aceeași înfruntare avea s-o pătimească Valens după câțiva ani în Cezareea Capadociei, din partea Sfântului Vasile cel Mare († 379), care era bun prieten și, probabil, părinte duhovnicesc al Sfântului Vetranion.
Sozomen își încheie relatarea sa cu următoarele cuvinte: „Iată în ce chip a înfruntat Vetranion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic și renumit prin viața sa virtuoasă, precum mărturisesc și sciții înșiși”.
Teodoret, episcopul Cirului, spune și el: „Iar Vetranion, fiind împodobit cu tot felul de virtuți și încredințându-i-se sarcina de arhiereu peste cetățile din toată Sciția (Dacia Pontică), și-a înflăcărat cugetarea cu râvnă și a înfruntat stricarea învățăturilor dreptei credințe și fărădelegile comise de Valens împotriva dreptcredincioșilor...”.
Fericitul episcop Vetranion a încurajat mult viața ascetică și nevoința sihaștrilor de prin peșteri și mici bisericuțe rupestre, după obiceiul sihaștrilor din Capadocia. El a călăuzit în copilărie, spre nevoința monahală, pe tânărul Ioan Casian cu prietenul său Gherman și tot el, probabil, a înălțat o bazilică pe cripta cu moaștele celor patru martiri de la Niculițel, ale cărei ruine, împreună cu „martirionul”, au fost descoperite în anul 1971. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului câteva așezări monahale de renume, cu călugări cărturari și teologi.
Sfântul Vetranion este considerat de unii teologi autorul „Scrisorii Bisericii Goției (Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia...”, care a însoțit moaștele Sfântului Sava Gotul, martirizat de goți la 12 aprilie, 372, cerute de Sfântul Vasile cel Mare în patria sa de origine. El a contribuit împreună cu guvernatorul Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea moaștelor Sfântului Mucenic Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadociei.
Cu puțin înainte de anul 381, Sfântul Episcop Vetranion și-a dat sufletul în mâinile Domnului, și este cinstit de Biserica Ortodoxă, ca sfânt, la 25 ianuarie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu