"Să pomenim de râvna Sfântului Teodosie pentru dreapta credinţă; pentru că, deşi era blând cu obiceiul către toţi, însă, unde se făcea nedreptate dreptei credinţe, acolo el era ca un foc arzător sau ca o sabie.
Pentru că venind vremea în care împăratul, prin scrisorile sale, cerea de la Cuviosul mărturisirea credinţei – însă o mărturisire cum el nădăjduia, unită cu a lui Eutihie şi a lui Sever, atunci cuviosul, adunînd pe toţi cetăţenii pustiului, ca un bărbat puternic şi povăţuitor de oaste duhovniceasc ce era, a stat cu tărie împotriva păgînătăţii eretice.
Împăratului i-a răspuns printr-o scrisoare, scriindu-i astfel:
„Când aceste două ne stau în faţă, împărate, adică, ori cu urîciune voind a vieţui si fără de minte, ori a muri cu cinste, insa urmînd dogmelor celor drepte ale sfinţilor, să ştii că moartea mai mult o cinstim, decat viata in uraciuni, pentru că nu primim dogmele cele noi, ci urmăm aşezămintele părinţilor celor care au fost mai înainte !
Iar pe cei care voiesc a născoci altele, pe aceia cu dreaptă credinţă îi lepădăm şi îi dăm blestemului, şi din cei hirotoniţi de cei fără de minte, nu primim pe nici unul. Să nu ne fie nouă aceasta, Hristoase, Împărate!
Iar de s-ar întîmpla ceva într-aceasta, punînd martor al adevărului pe Insusi Dumnezeul cel hulit de dînşii, împotrivă vom sta pînă la sânge !
Si precum pentru patrie, astfel şi pentru dreapta credinţă, ne vom pune cu plăcere sufletele noastre, chiar de am vedea Sfintele Locuri pierdute prin foc. Pentru că, ce trebuinţă este numai de nume, adică să se numească locuri sfinte, cînd acea sfinţenie suferă de la eretici ocară cu fapta ?
Drept aceea, noi nicidecum nu voim, nu numai să grăim, dar nici să gîndim ceva împotriva sfintelor soboare a toată lumea ! Dintre care cel dintîi a fost împodobit cu trei sute optsprezece părinţi, care s-au adunat la Niceea, contra lui Arie şi anatemei dîndu-l pe ticălosul acela, l-au înlăturat de la trupul Bisericii, de vreme ce necredinciosul dogmatiza pe Fiul lui Dumnezeu străin de fiinţa Tatălui şi aducea dogmele nedreptei credinţe.
Al doilea sinod, prin îndemnarea dumnezeiască s-a adunat la Constantinopol, contra lui Macedonie, care grăia hule asupra Duhului Sfînt. Al treilea s-a adunat la Efes, contra lui Nestorie cel cu limba necurată, care hulea trupul lui Hristos cel luat din Preacurata Fecioară. După aceasta s-a adunat în Calcedon soborul celor trei sute trei zeci de purtători de Dumnezeu părinţi, care au grăit întocmai cu sinoadele cele dintîi, iar pe cele grăite de cei de mai înainte le-au întărit; apoi, pe ticălosul şi hulitorul Eutihie, împreună cu Dioscor, l-a înlăturat de la sfinţitul şi bisericescul trup şi apostoleasca credinţă au întărit-o; iar pe tot cel ce gîndea cele potrivnice l-a socotit străin de Biserica lui Hristos.
În faţa acestor sinoade să se aprindă asupra noastră foc, să se ascută sabie şi moartea cea mai amară să ne pună nouă în faţă, iar mai ales, de se poate, nenumărate morţi să fie, noi nicidecum nu ne vom lepăda de dreapta credinţă adevărată, nici prin eres nu vom necinsti cele ce părinţii bine le-au primit !
Martori să ne fie sudorile şi nevoinţele cele multe, pe care le-au suferit Sfinţii Părinţi pentru credinţă. Ci acelea vor rămîne tari şi nemişcate pentru noi, ca şi pentru aceia cărora cu cuviinţă este a urma pe Dumnezeu, iar pacea lui Dumnezeu, care covîrşeşte toată mintea, să fie povăţuitoare şi păzitoare stăpînirii tale.”
Cu această scrisoare Cuviosul si-a arătat râvna sa cea mare și dumnezeiască pentru dreapta credinţă."
Din "Viețile Sfinților"
Comentarii
Trimiteți un comentariu