Să ne ferim de patimi, ca să sporim duhovnicește

 

„Să ştiţi, fiii mei, că zavistia, pizmuirea, lăcomia, vicleşugul, mânia, pomenirea de rău şi trufia, acestea nu ştiu să cinstească pe cea plăcută lui Dumnezeu sporire duhovnicească. Patimile acestea rămân ca nişte săgeţi înfipte întru acelaşi blestem al neascultării strămoşeşti.”

„Iarăşi, cu duhul blândeţilor ‒ zicea bătrânul (Cuviosul Arhimandrit Gheorghe) ‒ adaug porunci celor purtători de cruce fii ai mei sufleteşti, în ce chip să fiţi ca nişte îngeri în trup, neplecându-vă la deşertăciuni mincinoase, nici la răsfăţări neastâmpărate sau la plimbări nepotrivite darului vostru, după cuvântul cel zis de vasul alegerii: Toate îmi sunt slobode, dar nu toate îmi sunt de folos (I Corinteni 6, 12).”

Zicea iarăşi către ucenicii săi: 

‒ Bunul vostru obicei şi podoaba chipului să fie întocmite după urmarea cea dreaptă, asemănându-vă celor tineri preacuvioşi sfinţi, care au fost de o vârstă cu voi întru firea omenească. Deci, pildă de fericită răbdare să luaţi de la Acachie cel întocmai cu mucenicii. Pildă de curată supunere să luaţi de la Dositei cel cu totul fără de răutate. Iar pildă de smerită înţelepciune să luaţi de la Zaharia cel mult pătimitor.

Iarăşi învăţa pe fiii săi: 

‒ Fiilor, slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur(Psalmi 2, 9). Că de veţi petrece zilele vieţii voastre cu luare-aminte de sine, iar nu întru nebăgare de seamă, atunci cu adevărat nu se va atinge de voi nici o meşteşugire diavolească.

Uneori, spunea ucenicilor săi: 

‒ Să ştiţi, fiii mei, că zavistia, pizmuirea, lăcomia, vicleşugul, mânia, pomenirea de rău şi trufia, acestea nu ştiu să cinstească pe cea plăcută lui Dumnezeu sporire duhovnicească. Patimile acestea rămân ca nişte săgeţi înfipte întru acelaşi blestem al neascultării strămoşeşti.

Alteori, adăuga stareţul şi acestea: 

‒ Întru nevoinţele voastre, fraţilor, se va proslăvi iubitorul de oameni Dumnezeu şi veţi moşteni pacea, care întoarce iarăşi la cea după fire laudă, pe cei ce se află cu mintea întreagă, făcându-vă multora oglindă vieţii spre îndreptare şi bucurându-vă întru lumina celor vii.

Zicea iarăşi stareţul Gheorghe: 

‒ Fiii mei, câtă vreme am trăit împreună cu voi, altă grijă nu am avut, decât cum să vă apăr de tot felul de vătămări, ca pe nişte prunci înfăşuraţi cu străinătatea, şi să vă deştept a rămâne mereu sporiţi."

Arhimandritul Ioanichie Bălan, "Patericul românesc"