"Rugăciunea este, potrivit Sfântului Nil, lucrarea demnă de vrednicia minții. Mintea însă nu trebuie identificată cu raţiunea. Potrivit psihologiei Sfântului Nil, mintea este expresia cea mai lăuntrică și cea mai duhovnicească a sufletului omului, cea mai duhovnicească partea a duhului său, sufletul sufletului său, fară ca aceasta să însemne o subapreciere a celorlalte părţi ale sufletului, care, în esenţa sa, este unitar și de nedespărţit.
Ca lucrare a minţii, rugăciunea este constituită din două elemente contrare. Acestea nu se elimină reciproc, ci dovedesc că rugăciunea este dincolo de cele două forme opuse care apar deodată în actul rugăciunii adevărate. Astfel, în adâncimea ei, rugăciunea este, în același timp, şi aceste două elemente, şi ceva mult mai adânc decât ele. Rugăciunea este: mişcare și nemișcare, călătorie şi stare, avânt și odihnă a sufletului, într-o mişcare nesfârşită de trecere dintr-o stare în alta. Sufletul, prin partea sa cea mai nobilă, mintea, se mişcă cu bună judecată spre Domnul şi Dumnezeul său. Mintea este cea care se mişcă în afară ieșind din ea însăşi şi, de aceea, este călătoria minţii către Dumnezeu.
Mintea, cuprinsă de mult dor către Dumnezeu, pleacă oarecum câte puțin din trup şi se depărtează de toate gândurile, care vin din simțire, din amintire sau din starea umorală. Astfel, rugăciunea se înfăptuieşte după ce te-ai mutat din cele de aici și mintea s-a întins, fără să se uite îndărăt, dincolo de sine, până la Stăpânul ei, reușind urcuşul către Dumnezeu.
Aceasta este mişcarea care constituie una dintre laturile rugăciunii. Puterea care se ascunde în spatele acestei mişcări a sufletului este dorinţa lui negrăită și arzătoare, dragostea rugăciunii duhovniceşti. Tensiunea acestei iubiri îmboldeşte sufletul să iasă din sine însuşi şi să-L caute pe Cel iubit."
SFÂNTUL NIL ASCETUL
TÂLCUIRI LA FILOCALIE

Comentarii
Trimiteți un comentariu