"Cu stăruință Îl rugăm să ne descopere taina căilor mântuirii", căci rugăciunea este singura cale de a dobândi această cunoaştere. În ceasul durerii şi al suferinţei, omul înţelept nu întreabă: „De ce?", ci, cu mare dorire, cere să afle cum ar trebui să păşească pe calea vieții pentru a fi călăuzit la binecuvântarea veşnică a mântuirii în Hristos.
,,Treptat mintea ni se luminează iar inima îşi adună puterea de a urma lui Hristos, ca prin puținele noastre suferinţe să ne facem părtaşi suferinţelor Lui. Neapărat trebuie să cercăm şi durere, şi groaze, pentru a ni se dezvălui adâncurile fiinţei şi a deveni în stare a ne însuşi iubirea poruncită".
Har şi putere de sus se pogoară peste om atunci când caută să înțeleagă suferințele prin care trece, aşa încât ele să se facă pricina şi făgaşul unei uniri şi mai strânse cu Dumnezeu, în loc să-l afunde în prăpastia pierzaniei. La vreme de necaz, prin har, omul devine părtaş la pătimirile lui Hristos, „rămânând cu El în încercările Sale" , dar şi la biruința Lui asupra morţii.
Omul poate trăi o viață liniştită şi cuviincioasă, fără să calce poruncile, iar Dumnezeu să îi dea har ca să se înalțe la cer. Dar el nu va fi desăvârşit, pentru că o parte a zidirii îi va rămâne necunoscută: „cele de dedesubt", iadul. Dar dacă în această viață Dumnezeu îi îngăduie să guste chinurile iadului, el va avea o experiență mai deplină. Se va asemăna mai mult cu Hristos, Care cel dintâi S-a pogorât la cele mai de jos ale pământului, iar mai apoi S-a înălţat mai presus de ceruri."
ARHIMANDRITUL ZAHARIA
RUGACIUNEA O NESFÂRŞITA ÎNFAPTUIRE
Comentarii
Trimiteți un comentariu