„RIDICĂ ISPITELE ȘI NIMENI NU SE VA MÂNTUI.” - SF ANTONIE CEL MARE

                                 

"Un oarecare călugăr egiptean a căzut într-o zi în extaz şi a avut o viziune duhovnicească. A văzut trei călugări pe malul mării. De pe celălalt mal o voce le striga: “Luaţi aripi şi veniţi la Mine!“. După ce au auzit această voce, doi dintre călugări au primit aripi de foc şi au zburat de îndată pe celălalt mal. Al treilea a rămas singur acolo unde era. A început a plânge şi a striga. In final şi el a primit aripi, dar nu de foc; acestea erau atât de slabe încât a traversat marea cu mare frică şi întâlnind foarte multe obstacole."

- Adesea puterile îl lăsau şi se învolbura în mare; văzând că se îneacă, a început să strige cu o voce tânguitoare, când ridicându-se deasupra valorilor, când fiind acoperit de ele, ajungând din nou deasupra, iar apoi epuizat cădea în vârtej, strigând din nou, ridicându-se un pic… în sfârşit, sleit de puteri, a ajuns la malul celălalt. Primii doi călugări reprezintă monahismul primelor veacuri, pe când cel de-al treilea reprezintă monahismul vremurilor de pe urmă, sărac atât numeric cât şi în realizări (Ioan Colov, Pateric, Alba Iulia, p. 99).

Fără ispite şi luptă duhovnicească nu este posibilă mântuirea sufletului.

- Care sunt foloasele ispitelor în lupta noastră cu vrăjmaşul diavol?

- Primul folos este că fără de ispite şi fără de luptă cu ispitele nu ne putem mântui, nici nu avem pentru ce să fim încununaţi. Fără ispite şi luptă duhovnicească nu este posibilă mântuirea sufletului. De aceea zicea un părinte din pustie: Înlătură ispitele şi nu se va mântui tot omul (Pateric, 1930).

Apoi, ispitele ne deprind meşteşugul luptei duhovniceşti, ne călesc în viaţă, ne ajută să creştem sufleteşte. Ispitele ne sporesc credinţa, ne învaţă şi ne silesc să ne rugăm mai mult, să fim treji şi silitori la biserică, la post, la citirea cărţilor sfinte; ispitele ne trimit mai des la spovedanie, la sfătuire şi la Sfânta Împărtăşanie. Ispitele ne smeresc, ne arată cât suntem de slabi şi neputincioşi, când suntem singuri. Ispitele sporesc răbdarea, rugăciunea, lacrimile, smerenia şi credinţa noastră. Iată raţiunea, scopul şi folosul ispitelor pe pământ."

(Ne vorbește Părintele Cleopa 4, Ediția a II-a, Ediţie îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 129-130)