Toată lupta noastră este ca să ne smerim pe noi înșine. Vrăjmașii noștri [demonii] au căzut din mândrie și ne atrag și pe noi în căderea lor. Dar noi, fraților, să ne smerim pe noi înșine și atunci vom vedea slava Domnului încă de aici de pe pământ [Mt. 16, 28; Mc. 9, 1], pentru că celor smeriți Domnul li Se face cunoscut prin Duhul Sfânt.
Sufletul care a gustat dulceața iubirii lui Dumnezeu este în întregime născut din nou și e făcut cu totul altul; iubește pe Domnul și e atras cu toată puterea spre El ziua și noaptea și până la o vreme rămâne odihnindu-se în Dumnezeu, după care începe să se întristeze pentru norod.
Domnul Cel Milostiv dă sufletului uneori odihnă în Dumnezeu, uneori o inimă ce suferă pentru întreaga lume, ca toți oamenii să se pocăiască și să ajungă în rai. Sufletul care a cunoscut dulceața Duhului Sfânt dorește pentru toți aceasta, căci dulceața Domnului nu îngăduie ca sufletul să fie iubitor de sine [egoist], ci îi dă iubirea care țâșnește din inimă.
Să iubim deci pe Domnul, Care ne-a iubit El cel dintâi și a pătimit pentru noi [1 In. 4, 10].
Între iadul deznădejdii și iadul smerenie. Despre războiul duhovnicesc. Sfântul Cuvios Siluan Athonitul

Comentarii
Trimiteți un comentariu