"În iarna minunat-a vieții noastre
Crește un ram de drag pe-un colț de timp,
Florile lui, sub zările albastre,
Stau înflorite în orice anotimp.
În fiecare floare-i o iubire,
De mamă, tată, copii, prieteni, frați,
Nu poate-nmuguri vreo amăgire
De fapta noastră-i ca pentru toți cei dragi.
Și în smaraldul frunzelor, trăirea
Credinței întru bunul Dumnezeu,
Acest ram înflorit e nemurirea
Scrisă cu fapta, la bine și la greu."
Lili Șipoteanu

Comentarii
Trimiteți un comentariu