"Cum mai sângera Maria în iubirea ei de Mamă,
Pe când visul ei de Aur fir cu fir i se destramă
La întoarcerea din Templu când Iisus, Copilul ei,
Împlinindu-și planul tainic,s-a pierdut de către ei.
Cum aleargă, cum întreabă, cum se tânguie umil:
- Unde-i Fiul meu, o , Doamne, Dumnezeul meu copil?
Unde-i Soarele vieții-mi, bucuria și lumina
Feței mele,toată slava-mi? A apus? Si-a cui e vina?
De te naști în întuneric, orb ca noaptea-ntunecată,
Și nu vezi nici răsăritul, nici apusul niciodată
Mult mai suferi, mult te doare, totuși bezna o suporți,
Suplinind cu dibuitul raza ochilor tăi morți.
Dar, cu ochii tăi mai limpezi decât roua de pe flori,
Să privești în fața cerul cu tot raiul de splendori.
Să-i vorbești și să-ți vorbească, să-l alinți și să te-alinte
Și să-i strângi la sân iubirea cu iubirea ta fierbinte.
Și să vezi numai deodată cum din ochii tăi îți scapă,
Ori lumina lor curată, ori lumina ce-i adapă,
Și să simți cum tot te clatini și-n prăpastie aluneci
Și-n abisul fără margini al durerii te întuneci...
Dar de unde-ndurerata,mai aduni încă puteri,
De alergi, și lupți și stărui și-L mai cauți și mai speri?
Ce minune te mai ține în viață, și ce har?
Amintirea Lui și dorul de a-L strânge-n brațe iar?
Crezi că smirna rusii tale,ruga ochilor tai moi,
L-or sili pe bunul Tată să-ți dea pruncul înapoi?
Ori socoti că-această cruce,sărutată cu ardoare,
E izvorul ce-ți adapă fericirea viitoare?
Au trecut de-atunci trei zile, ei îi par o veșnicie;
Și durerile sporite toată inima-i sfâșie,
De se-ntreabă dreptul Iosif: n-o să cadă oare ea
Sub povara crucii noastre, ce ne-apasă tot mai grea?
Nu, firește, nu! Căci Tatăl milostiv e, și se-ndură
Și paharul nu i-l umple nici acum peste măsură.
Iată! Fiul ei în Templu, intr-un cerc de cărturari...
...El, Copilul, îi învață pe-nvățații-aceia mari!
Ca să-L vadă și mai bine,ochii-și șterge-acum de rouă;
Dar de-atâta bucurie, varsă alte lacrimi nouă,
Și uitându-și de durerea și de chinul ce-a apus,
Simte inima că-i crește și se umple de Iisus.
-Pentru ce-ai făcut aceasta, - i se tânguie -, Copile?
Iată, noi Te căutarăm întristați de-atâtea zile!
-Dar de ce vă-ngrijorați? Zice Pruncul Dumnezeu
Nu știați voi că se cade ca să fiu cu Tatăl Meu?
Ea părea că nu pricepe. Ce putea-nțelege oare,
Când în ochii ei de rouă se scaldă Copilul Soare?!
Și simțea cum ceru-n suflet ca prin farmec se răzbună,
Tot mai limpede și splendid, după crâncena furtună."
VIAȚA, URMAREA ȘI PSALTIREA MAICII DOMNULUI - MAMA NOASTRĂ
Comentarii
Trimiteți un comentariu