Treceți la conținutul principal

Parintele Iulian - DUHOVNICUL


"Odată a venit în vizită la chilia noastră un duhovnic de la Mitropolia din Veria. Aflând că bisericuţa noastră este închinată Sfântului Mare Mucenic Artemie, mi-a zis că o să-mi dea câteva părticele din moaştele sfântului, pe care, de altfel, le-a şi adus.


După ce a vizitat schitul nostru, am fost împreună la Schitul românesc Prodromul, unde ne-am închinat la icoana Maicii Domnului Prodromiţa, care s-a pictat singură. Când am plecat, în apropierea schitului l-am întâlnit pe părintele Iulian, duhovnicul. Atunci preotul de la Mitropo-lie a luat binecuvântare şi i-a cerut câteva sfaturi părintelui Iulian. Deoarece părintele nu ştia greceşte, i-am tradus eu. Printre altele, l-a întrebat cum să procedeze cu oamenii care vin la mărturisire, dar nu se pocăiesc. „Le-am dat canon, am încercat în toate chipurile, dar degeaba, şi atunci le-am spus să se ducă la alt duhovnic, că eu nu pot să-i mai mărturisesc”.

Părintele Iulian i-a zis: „Nu trebuie procedat aşa. Dacă tu îl alungi, altul îl alungă, atunci ce se va întâmpla cu el? Va deznădăjdui şi se va duce la sectari sau în altă parte. Cu oameni ca aceştia trebuie avută multă răbdare, oricât de greu ar fi; nu trebuie alungaţi, ci ajutaţi prin sfânta rugăciune. Chiar dacă sunt mai neputincioşi, Dumnezeu văzând răbdarea şi dragostea duhovnicului, îi va întoarce la credinţă şi îi va mântui”.

Atunci duhovnicul de la Mitropolie a zis: „Nimeni nu mi-a dat un asemenea sfat şi a început să mă mustre conştiinţa pentru persoanele pe care le-am alungat de la spovedit, căci, într-adevăr, mulţi au plecat din biserică. Vai mie, ce am făcut!”.

Mulţumind părintelui, am plecat în drumul nostru. Pe cale, duhovnicul îmi repeta mereu ce mult s-a folosit de părintele Iulian şi de sfaturile sale."


Povestiri duhovnicesti

Monah Pimen Vlad

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3