"Cu părintele Ilie Lăcătuşu am stat patru ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi, atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidență cu ceva, făcea pe neînsemnatul.
Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal, la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toți înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toți am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Mǎi, şi cum să intri în apă? Calci, te duci într-o stioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început.
Dar părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm, pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinții Trei Ierarhi ne vor scoate nevǎtǎmaţi". Măi, şi am intrat. Am ajuns acolo, páná la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopii. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curățat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de -30° afară, gheața groasă de 20-25 cm, încât vedeai nufárul galben înflorit sub gheaţă.
Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp, şi, dedesubt, florile de sub gheață. Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineața, când am intrat noi, era ceață, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieți, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii. Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălțat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie.
Şi aşa Maica Domnului şi Sfinții Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-a fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi..."
MĂRTURISITORUL
VIAȚA ȘI MINUNILE SFÂNTULUI PREOT ILIE LĂCĂTUȘUL
Comentarii
Trimiteți un comentariu