Până la urzirea vieții lăuntrice sau până la ivirea unei lucrări simțite din partea darului şi din partea legăturii cu Dumnezeu, adeseori omul mai face ceva singur şi-şi încordează în acest scop puterile. Dar, cheltuindu-şi în zadar silinţele, el aruncă în cele din urmă, încrederea în sine şi se predă din tot sufletul în mâinile Darului a toate lucrător. Atunci Dumnezeu îl cercetează cu mila Lui şi aprinde în el focul vieții duhovniceşti celei dinlăuntru. Că în această mare preschimbare silințele lui n-au avut nici o însemnătate, asta el o ştie din chiar trăirea lui. Mai târziu, prin părăsiri mai mult sau mai puțin dese, darul lui Dumnezeu întăreşte în el convingerea realizată tot prin trăire proprie, că nici păstrarea acestui foc de viață nu este urmarea propriilor silințe. Apoi, deasa izvorâre de gânduri şi de începuturi bune, deasa luminare a Duhului de rugăciune,care nu se ştie când şi unde îl află pe om, îl fac ca să se convingă tot prin această trăire a lui, că însuşi binele luat în întregime nu este cu putință decât prin lucrarea darului lui Dumnezeu, Care este întotdeauna de față, după mila lui Dumnezeu, Care mântuieşte pe toți cei ce se voiesc. El se predă în mâinile Domnului şi Domnul lucrează toate în el. Trăirea aceasta de-a dreptul încercată îi arată că numai atunci toate merg bine, când el este covârşit de această predare de sine. Domnul nici nu pleacă de la dânsul şi prin toate mijloacele îl păzeşte.
Pe oamenii de teorie îi interesează mult problema legăturilor dintre har şi libertate. Pentru cel ce poartă darul, problema aceasta este dezlegată prin însăşi lucrarea aceasta. Cel ce poartă darul se predă atotlucrător şi darul e în lucrare în el. Acest adevăr pentru el, nu e numai un adevăr mai vădit decât orice adevăr matematic, ci chiar decât orice faptă de viață din afară, fiindcă el a încetat să mai vieţuiască în cele din afară şi este concentrat în întregime înlăuntru. Acum el nu are decât o grijă: să fie întotdeauna credincios darului, care e de față într-însul. Necredincioşia noastră jigneşte darul şi atunci el ori pleacă, ori îşi curmă lucrarea. Credincioşia față de darul său, sau faţă de Domnul, omul şi-o mărturiseşte prin faptul că nu mai îngăduie nici în gânduri, nici în simțăminte, nici în lucrări, nici în cuvinte; nimic din cele ce îşi dă seama că sunt potrivnice Domnului, ci dimpotrivă, nu lasă să-i scape vreun prilej sau început fără să împlinească îndată ceea ce înțelege că e voia lui Dumnezeu, aceasta judecând-o după mersul împrejurărilor şi după semnele tragerilor înapoi şi încercărilor lăuntrice. Lucrul acesta cere uneori, trudă multă, o dureroasă constrângere de sine şi o înfrângere de sine, dar el e bucuros să aducă totul drept jertfă lui Dumnezeu, fiindcă după orice jertfă de acest fel, el câştigă drept răsplată lăuntrică: pacea, bucuria şi o deosebită îndrăzneală la rugăciune. Prin aceste fapte de supunere faţă de dar se sporeşte și căldura de har a darului în legătură cu rugăciunea, care nu - l mai părăsește în vremea aceasta. Când ai aprins focul, ai nevoie de mişcările văzduhului care să sufle în el; întocmai la fel când se aprinde şi focul darului în inimă, de o neîncetată stare înaintea Domnului cu mintea în inimă, cu chemări îndreptate spre El sau chiar fără chemări, numai cu simţiri, de credincioşie şi cu o cădere zdrobită la fața Lui care se aduc acolo în inimă. Această lucrare mai degrabă, în această stare sufletească ne este mijlocul de căpetenie prin care se păstrează căldura lăuntrică, pentru alungarea gândurilor deşarte şi rele, pentru întărirea cugetelor şi începuturilor bune. Vin gânduri şi începuturi bune? Omul se adânceşte în rugăciune şi, ținând seama de faptul că ele se întăresc prin rugăciune sau pier, el îşi dă seama întrucât ele sunt plăcute sau neplăcute lui Dumnezeu. Vin gânduri rele sau începe să i se tulbure sufletul? El iarăşi se adânceşte în rugăciune, fără să mai ia seama la cele ce-l încearcă acolo şi totul se spulberă: în felul acesta rugăciunea minții ajunge o mişcare de căpetenie şi un călăuzitor al vieţii duhovniceşti. Prin urmare, nu e de mirare că toate îndrumările din scrierile Părinților sunt îndreptate mai ales către ţelul de a învăța să te rogi cu mintea, Domnului aşa cum trebuie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu