Să revenim însă la Aiud. Regimul penitenciar a fost dur, mâncarea mizerǎ, izolarea grea, apa îngheța în celulele noastre.Maiorul Magistrat ne teroriza. Nimeni, dar absolut nici o forță din țară ori din lume nu ne-a sprijinit.
Atunci L-am descoperit duhovniceşte pe Hristos. Deşi am studiat mult, preocuparea noastră de căpătâi era cea sufletească. Ne rugam mult, ne mărturiseam unii altora stările sufleteşti şi strădaniile de desăvârşire. Şi am ajuns la conştiinţa păcatului şi am plâns amar atât greşelile personale, cât şi păcatele colectivității.Am năzuit să trăim creştineşte, ştiind că până la moarte omul trebuie să îşi scruteze sufletul, dacă se află ori nu în Hristos.
Descoperirea creştinismului i-a însufleţit pe cei mai buni dintre noi, dar nu fără reacţii negative şi brutale, căci în rândul legionarilor erau multe curente şi dezbinări.Cât despre mine, se poate crede că am ajuns la Hristos datorită suferinţei specifice condiției de izolare, dar adevărul este cu totul altul. Aspirațiile mele de curăţie şi desăvârşire ascundeau în cugetul meu nişte păcate ale tinereţii care mă nemulțumeau şi pe care nu le puteam mărturisi, deşi erau lucruri preaobişnuite. Îmi era ruşine de păcatul ascuns. Era deci în mine un contrast, un conflict între Dumnezeu în Care credeam şi omul păcătos care eram.
Lucrurile s-au agravat în ziua în care am suferit o mare înfrângere a orgoliului din mine, încât,ruşinându-mă de mine însumi, am putut să-mi spun: „Sunt un ticălos!" şi am simți nevoia să mă mărturisesc sincer în fața tuturor, dintr-o sete de umilinţă fără de care simțeam că nu sunt în Dumnezeu, umilință pe care nu o avusesem până atunci. Astfel am ajuns la prima spovedanie adevărată, povățuit fiind de un bun duhovnic şi sprijinit cu râvnă de un grup de prieteni cu care ne strădui am împreună în cele duhovniceşti.
Am început să descopăr comorile duhovniceşti ale Ortodoxiei şi m-am însufleţit. Se făcea lumină înlăuntrul meu. Am avut o perioadă de închidere în sine, când eram atent numai la mine. Eul meu murea sieşi şi via în Hristos. Atmosfera religioasă tainică, duhovnicească, era acum în mine. Am eliminat păcatele cu ușurință, deoarece năvălea în mine lumina. Virtutea nu era un principiu, ci lumină și viață, era conturarea tot mai deplină a lui Hristos în mine.
Mă călăuzeam după Filocalie şi după Sfânta Scriptură. Tot ce era frumos şi bun inunda sufletul meu. Eram uimit de prea multă frumusețe. Regăseam lumea într-o nouă înfăţişare. Mă copleşeau bucuriile lăuntrice. Trăiam aievea, real, treptat şi tainic naşterea din nou.
Întoarcerea la Hristos. Ioan Ianolide
Comentarii
Trimiteți un comentariu