„Părintele Ghelasie preţuia mult munca. Sfinţia sa sfătuia chiar pe ucenici să nu-şi facă prieteni dintre cei care nu vor să muncească. Căci munca împreună cu rugăciunea se completează într-un întreg duhovnicesc al aşezării omului pe crucea iubirii dumnezeieşti, la răscrucea dintre lume şi veşnicie.Nu încuraja nici măcar desele colindări pe la mănăstiri, dacă acestea arătau a rodi o stare de risipire, de nestatornicie, dacă pierdeau deci din vedere căutarea sinceră a unei aşezări duhovniceşti şi punerea în practică prin propriile nevoinţe şi strădanii a cuvintelor culese în preumblările respective.De aceea, uneori, Părintele nu încuraja nici măcar să vii prea des la Dânsul pentru sfat, înainte de a te fi străduit să-l pui cu adevărat în practică. „Să vii, fiule, dar nici prea des, ci să te strădui şi tu în chilia ta să pui în practică, şi abia după ce te-ai străduit oleacă, să mai treci pe aici. Că aşa te întăreşti în cele duhovniceşti, prin râvna practicii, a rodirii în viaţa ta a cuvântului semănat de duhovnic. Căci dacă te obişnuieşti să te tot duci pe la duhovnic fără să fi pus, măcar ca străduinţă, nimic în practică, ci uneori doar din curiozitate şi nu din nevoie sinceră şi fierbinte, te strici şi te slăbănogeşti, te sprijini pe om şi nu pe harul lui Dumnezeu care îl sprijină pe duhovnic”.
Din volumul „PATERIC CARPATIN”, apărut la Editura Platytera..

Comentarii
Trimiteți un comentariu