“Dacă vom ține seama că ne aflăm în fața lui Dumnezeu, Care este Duh, neavand nimic materialnic in El, ne vom ruga, rămânând în nemișcare. Este strigătul către Dumnezeu al celor drepți si cuviosi, care își arată tăria glasului în "ascunzișul inimii" lor. Dumnezeu cunoaște în chip desăvârșit cugetele tuturor mintilor si inimilor noastre. Si tot ceea ce se află în noi, inlauntrul inimilor, gandurilor si trairilor noastre, și vocea care le dă apoi glas. De aceea, și mintea noastră grăiește lui Dumnezeu, ajungând la cunoștința Sa, chiar înainte ca ea, mintea, să dea naștere gândului. Pentru ca este asezata intr-un anume fel in fata Lui.
Este, așadar, cu putință a înălța rugăciunea către Dumnezeu și fără glas, numai prin reunirea într-un glas lăuntric a tot ce e duhovnicesc în noi, si asta fără să ne mai lăsăm tulburați de nimic din afară. Căci oamenii nu aud decât ceea ce se rostește cu graiul, însă Dumnezeu aude, înainte de aceasta, si glasul dinlăuntrul lor. Așadar, este cu putință a te face auzit chiar și atunci când nu cu gura strigi; și poti ca să te rogi curat și cu multă râvnă, chiar și atunci când ieși în oraș, și atunci când ești în compania prietenilor, și, orice ai face, să-L chemi cu glas mare pe Dumnezeu – mă refer la glasul cel interior –, și să nu arăți aceasta nimănui dintre cei care se află de față cu tine."
Sfantul Nectarie Taumaturgul
Comentarii
Trimiteți un comentariu