Marea știință

 

                  

                       

"Cât trăim pe pământ trebuie să ne învățăm să ducem război cu vrăjmașii. Lucrul cel mai greu dintre toate e a omorî trupul pentru Dumnezeu și a birui iubirea de sine. Pentru a birui iubirea de sine e nevoie să ne smerim întotdeauna. Aceasta este o mare știință, pe care nu ne-o însușim degrabă. Trebuie să ne socotim mai răi decât toți și să ne osândim la iad. Prin aceasta sufletul se smerește și câștigă plânsul pocăinței din care se naște bucuria. E bine să ne obișnuim sufletul să gândească: „în focul iadului voi arde”. Dar, vai, puțini înțeleg aceasta. Mulți cad în deznădejde și merg spre pierzanie. Sufletele lor se sălbăticesc și nu mai vor nici să se roage, nici să citească, nici chiar să se mai gândească la Dumnezeu. Trebuie să ne osândim pe noi înșine în sufletul nostru, dar să nu deznădăjduim de mila și iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să dobândim duh smerit și înfrânt, și atunci vorpieri toate gândurile și mintea se va curați. Dar înainte de aceasta trebuie să ne cunoaștem măsura, ca să nu ne chinuim fără folos sufletul. învață să te cunoști pe tine însuți și să dai sufletului nevoința [asceza] după puterile lui. Nu toate sufletele sunt la fel de puternice: unele sunt tari ca piatra, altele slabe ca fumul. Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; așa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot așa și pe ele vrăjmașul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmașul le amăgește ușor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului și stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu și cu mintea lor îl văd pe Dumnezeu și Domnul le dă harul Duhului Sfânt. Cine trăiește după porunci, acela simte în fiecare ceas și minut harul în sufletul său. Dar sunt oameni care nu înțeleg venirea lui. Cine cunoaște iubirea lui Dumnezeu, acela va spune: „N-am păzit poruncile. Deși mă rog ziua și noaptea și mă silesc să săvârșesc toată virtutea, n-am împlinit porunca iubirii de Dumnezeu. Doar în rare minute mă ridic la această poruncă a lui Dumnezeu, deși sufletul meu vrea să rămână tot timpul întru ea”. Când în minte pătrund gânduri străine, atunci mintea se gândește și la Dumnezeu și la lucruri, iar aceasta înseamnă că nu este împlinită porunca de-a iubi pe Dumnezeu din tot cugetul și din toată inima [Mt. 22, 37]. Dar când mintea e toată în Dumnezeu și nu în alte gânduri, atunci e împlinită această cea dintâi poruncă, deși nici atunci întru totul. Iubirea de Dumnezeu e felurită. Cine se luptă cu gândurile răutății, acela iubește pe Dumnezeu în măsura lui. Cine se luptă cu păcatul și-L roagă pe Dumnezeu să-i dea puterea de a nu păcătui, dar totuși cade în păcat din pricina slăbiciunii lui și se întristează de aceasta și se căiește, acela are harul în adâncul sufletului și minții lui, dar n-a biruit încă patimile. Iar cine a biruit patimile, acela nu mai are luptă, ci numai o atenție trează asupra lui însuși întru toate, ca să nu cadă în păcat; al lui este harul cel mare și simțit. Dar cine simte harul și în suflet și în trup, acela e bărbat desăvârșit, și dacă păstrează acest har, trupul său se va sfinți și se va preface în moaște." 

Cuviosul Siluan Athonitul.