Mare deosebire este între creștini și oamenii lumii acesteia. Pentru că oamenii lumii acesteia sunt legați cu inima și cu mintea în lanțuri pământești; pe când creștinii doresc din toată inima să placă Tatălui celui ceresc și numai pe El Îl au înaintea ochilor.

 

1. Alta este lumea creștinilor, mintea, vorba, fapta și felul lor de viață, și alta este fapta oamenilor din lumea aceasta, mintea, vorba și felul lor de viață. Altceva sunt aceia, și altceva sunt aceștia, și mare este deosebirea între unii și alții. Pentru că locuitorii pământului și fiii veacului acestuia se aseamănă grâului pus în ciur; ei sunt cernuți de cugetele cele nestatornice ale lumii acesteia, (se află în necontenitul vârtej al lucrurilor celor lumești, al poftelor și al încâlcitelor griji pământești).

Diavolul scutură și cerne sufletele lor prin ciur, adică prin lucrurile cele pământești. Tot neamul cel păcătos al oamenilor, de la căderea lui Adam, cel care a călcat porunca, se află sub stăpânirea (acestuia), a începătorului răutății.

Deci, primind acesta stăpânire asupra tuturor fiilor acestui veac, îi zbuciumă și-i cerne în sita lumii cu cugete necontenite de înșelăciune și rătăcire.

2. Că după cum grâul este izbit în ciur de către acela care îl cerne și este agitat și întors necontenit, tot așa și începătorul răutății, (cel care) stăpânește pe toți oamenii cu lucrurile cele pământești, îi zbuciumă prin acestea, îi face să se poticnească prin gândurile cele deșarte, prin poftele cele urâte și prin lucrurile cele pământești și lumești, robind, zbuciumând și amăgind neîncetat tot neamul cel păcătos al lui Adam, precum mai dinainte a spus Domnul Apostolilor, vorbind despre ridicarea celui-rău împotriva lor. „V-a cerut satana să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat Tatălui Meu, ca să nu se piardă credința voastră” (cf.: Luca 22, 31-32). Iar cuvântul de osândire pe care Creatorul l-a rostit împotriva lui Cain: „Gemând, tremurând și clătinându-te vei fi pe pământ” (Fac. 4, 12), se referă în chip tainic – ca tip și icoană – la toți cei păcătoși. Pentru că încălcând Adam porunca lui Dumnezeu, tot neamul lui a devenit păcătos și are întru ascuns, (în sufletul său), imaginea (lui Cain), care este tulburat, se clatină de frică și de groază și de tot felul de pofte și de dezmierdări cu care stăpânul lumii acesteia zbuciuma tot sufletul care nu s-a născut de la Dumnezeu. După cum grâul este neîncetat agitat în ciur, tot așa sunt agitate și cugetele oamenilor, în diferite chipuri, cu amăgirile trecătoare ale trupului, cu frică și cu tulburare.

3. Dar și Domnul, mustrând pe cei care urmau amăgirile și voia celui-viclean, le spunea că poartă (în sufletul lor) chipul răutății lui Cain, zicând: „Voi vreți să faceți poftele tatălui vostru. Acela a fost ucigaș al oamenilor de la început și nu a umblat întru adevăr” (Ioan 8, 44). Prin urmare, tot neamul cel păcătos al lui Adam poartă ascunsă în sine acea osândă (a lui Cain), acel: gemând și tremurând să fiți cernuți de Satana în câmpul pământului. Că după cum de la un singur Adam s-a răspândit pe pământ tot neamul oamenilor, tot așa o singură răutate a patimilor a intrat în ei, dând putința începătorului răutății să-i cearnă pe toți prin gânduri nestatornice, lumești, zadarnice și tulburătoare. Și după cum un vânt poate să miște și să agite toate plantele și semănăturile, sau după cum un întuneric al nopții peste toată lumea se așterne, tot așa și stăpânul răutății, care este un fel de întuneric rațional, (aducător de) răutate și moarte, și un fel de vânt ascuns și sălbatic, răvășește neamul oamenilor de pe pământ, învăluie pe oameni în gânduri nestatornice, le amăgește inima cu poftele lumii și umple de întunericul neștiinței, de orbire și uitare tot sufletul care nu s-a născut de sus, iar cu cugetul și cu mintea nu s-a mutat în celălalt veac, după cum s-a scris: „Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri” (Filip. 3, 20).

4. Creștinii adevărați se deosebesc de toți ceilalți oameni. Deosebirea dintre ei și ceilalți oameni este mare, precum am spus și mai înainte, și stă în faptul că (creștinii) au mintea și cugetul totdeauna la cele cerești și la bunurile cele veșnice, la apropierea și împărtășirea de Duhul Sfânt; stă în faptul că s-au născut de sus, de la Dumnezeu, și s-au învrednicit să devină în fapt și adevăr fii ai lui Dumnezeu; stă în faptul că au ajuns la o stare de tărie, de netulburare și odihnă, prin multe osteneli și nevoințe (depuse) vreme îndelungată; (stă) în faptul că nu mai sunt zbuciumați și dați prin ciurul cugetelor celor nestatornice și zadarnice. Prin aceasta sunt mai mari și mai buni decât lumea, prin faptul că mintea și cugetul sufletului lor sunt în pacea lui Hristos și se află în iubirea Duhului, precum și Domnul, vorbind despre unii ca aceștia, a zis că au trecut din moarte la viață. Prin urmare, deosebirea dintre creștini (și ceilalți oameni) nu stă în ținută sau în forme exterioare, așa cum socotesc mulți. (Se află și între ei unii care) sunt asemenea lumii prin mintea și cugetul lor, au (momente de) clătinare, de nestatornicie în gândire, de necredință, de confuzie, de tulburare și de temere, precum au toți oamenii; (deși) atât prin ținută, cât și prin faptele lor, ei se deosebesc (de lume) –, sunt legați cu legături pământești, pentru că nu au încă în inima lor odihna cea de la Dumnezeu și pacea cea cerească a Duhului, pentru că n-au cerut-o, necrezându-se vrednici s-o ceară de la Dumnezeu.

Omilii Duhovnicești. Fragment din OMILIA a 5 a. Sfântul Cuvios Macarie cel Mare