"Unul dintre strigătele existențiale este cârtirea ( protestul, nemulțumirea). O cârtire ce devine sindrom al sufletului nesigur, mânios și deșert. Desigur, ar trebui să spunem că și dacă mama se străduiește să acopere această foame a existenței, o lipsă totdeauna va exista. Mai întâi pentru că foamea noastră este mai mare decât hrana pe care poate să ne-o ofere nouă un om. Să nu ne scape faptul că absoluta formă de săturare vine numai de la Dumnezeu. Apoi în al doilea rând, pentru că nu există părinți perfecți, în măsură să nu greșească. Părintele bun nu este cel perfect, ci acela care se străduiește pentru mai bine. Desăvârșirea nu aparține oamenilor, ci doar lui Dumnezeu.
Cântarea, așadar, în înțelegerea ei cea mai adâncă este protest. O adâncă lipsă a caracterului pozitiv și a acceptării propriului nostru sine și a lumii.
Sfântul Paisie spune: " Cârtirea are în ea blestem. Este ca și cum omul Însuși s-ar blestema pe sine...".
Aici Sfântul vorbește despre o lucrare negativă prin care cântarea împiedică întreaga viață și mediul nostru de trai. Despre o necontenită văicăreală și tăgăduire care în final nu lasă să se întâmple nimic pozitiv în viața noastră. Cunoaștem și din cuvântul Evangheliei că, pentru ca harul lui Dumnezeu să lucreze, este nevoie de o deschidere. De o dispoziție și de o intenție pozitivă. Este nevoie de credință. Lăsarea în mâna lui Dumnezeu. Credința nu te închide, ci te deschide spre o realitate. Cârtirea te încuie. Te izolează asfixiant într-o stare bolnăvicioasă, care nu-ți îngăduie să vezi nimic pozitiv și frumos în viața ta. Pe cât cârtești, pe atât închizi căile de a întâlni minunea."
PREOT HARALAMBOS PAPADOPOULOS
VINOVĂȚIA BUCURIEI

Comentarii
Trimiteți un comentariu