Amintirea de Fiul Său iubit era adânc întipărită în sufletul mare al Preacuratei Maici, Ființa Ei era unită pururea cu Iubitul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos. Fiind plină de zile, ardea necurmat de dumnezeiasca dorință de a ieși din trup, a merge și a privi fața Fiului Său ce șade de-a dreapta Tatălui. Sufletul Ei mare ardea de văpaia dragostei către Fiul Său, mai mult decât serafimii. Ea se ruga Domnului cu multe lacrimi fierbinți, ca să o ia la Dânsul, din această vale a plângerii și să o ducă în bucuria nesfârșită a cereștilor Lui locașuri. Astfel viețuind în casa Sf. Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, adeseori ieşea pe Muntele Măslinilor, la locul de unde Fiul Ei, Hristos Dumnezeu S-a înălţat la ceruri. Acolo îşi făcea rugăciunile Sale minunate în duh şi-n adevăr.
În acele rugăciuni înflăcărate de credinţă înfocată, în focul ardoarei de a-şi vedea cât mai grabnic pe Fiul Său iubit, adeseori rostea astfel: „Dulcele Meu Fiu! O Fiul Meu iubit, Care Te-ai pogorât de la Tatăl din cer, aici la noi pe pământ şi Te-ai întrupat din sângele meu, ia-mă, rogu-Te, la împărăția Ta. Ajunge-Mi străinătatea! Ajunge-Mi despărțirea Mea cu care sunt despărțită de Tine, dulcele Meu Fiu! Fă cu Mine, rogu-Te, așa cum ai zis: Unde voi fi Eu, acolo va fi și acela care-Mi va sluji Mie (Ioan 12, 26). Pentru aceasta Mă rog și Eu Tie, Fiul Meu iubit, ca acolo unde eşti Tu să Mă învrednicești să vin şi Eu, căci inima mea este arsă de dorul Tău". Aceasta este dorinta Preacuratei Maici. Dorea să lase lumea cu toată cinstea şi felicitările, multimii neamurilor, pentru a se duce la Fiul Său. Aceasta o doreau și Sfintii Apostoli: „Mie a viețui este Hristos; iar a muri îmi este dobândă“ (Filip 1, 21).ca să se întâlnească cu Mirele ceresc. Ei au alergat cu mare bucurie şi ardoare pe calea împlinirii datoriilor sfinte până la moarte, spre a se întâlni cu Mirele lor Hristos Dumnezeu. Bucurie mare s-a văzut și se vede strălucind pe fetele celor ce citesc, ascultă, cugetă și păzesc Legea Sfântă şi mor în Domnul (Lc. 11, 28; Apc. 1, 3; 14, 13).
Bucuria trecerii din viața aceasta a strălucit pe fata dreptului Simeon, când, luând pe Domnul în brațe, a zis: „Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre luminarea tuturor neamurilor și slavă poporului Tău Israel" (Lc. 2, 26-32).
Bucuria aceasta se vede strălucind pe fața fiecărui binecredincios creştin, care și-a împlinit datoriile sale creştineşti, când se pregătește și pleacă din viața aceasta.
Viața Maicii Domnului. Protosinghel Nicodim Măndită
Comentarii
Trimiteți un comentariu