„Luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale și când mintea e risipită, adun-o, căci de la începători Dumnezeu nu caută o rugăciune fără risipire. De aceea nu te mâhni, când ți se risipesc gândurile, ci îndrăznește și neîncetat adună-ți mintea, căci gânduri nerisipite au numai îngerii“ „Celor ce stau la rugăciune, acest duh viclean le reamintește despre treburile necesare și întrebuințează orice vicleșug numai ca să ne abată de la convorbirea cu Dumnezeu, printr-un prilej oarecare potrivit“ .„Lovește-i pe potrivnici cu numele lui Hristos Iisus, căci nu este armă mai puternică nici în cer, nici pe pământ“ .„De la rădăcina și maica cea rea răsare cel mai rău pui, adică de la spurcata trufie se naște hula cea nespusă. Acest lucru nu e ceva de mică însemnătate, ci cel mai cumplit dintre vrăjmașii și potrivnicii noștri. Și ceea ce e încă mai îngrozitor, e că noi nu voim așa de lesne să descoperim, să mărturisim doctorului celui duhovnicesc aceste cugete. De aceea, ele adesea i-au aruncat pe mulți în deznădejde, nimicind toată nădejdea lor, asemenea unui vierme de lemn“ .„Adesea, în vremea dumnezeieștii Liturghii și chiar în ceasul înfricoșat al săvârșirii tainelor, aceste gânduri urâte hulesc pe Domnul și jertfa cea sfântă, care se săvârșește. De aici se vede limpede că aceste nelegiuite, nepătrunse și de nelămurit, dinlăuntrul nostru, nu le rostește sufletul nostru, ci dracul, cel ce urăște pe Dumnezeu, care a și fost aruncat din cer, pentru că și acolo a încercat să hulească pe Dumnezeu“ (23, 40).„Nici un gând nu e așa de greu de mărturisit ca acesta; de aceea, în unii, el a petrecut chiar până la bătrânețe, căci nimic nu-i întărește pe draci și pe cugetele cele rele, împotriva noastră ca faptul că noi nu le mărturisim, ci le tăinuim și le nutrim în inimă“ .Acest tiran viclean și fără de omenie, pe mulți i-a depărtat de la rugăciune; pe mulți i-a despărțit de Sf. Taine; trupurile unora le-a chinuit prin întristare, pe alții i-a istovit postul fără să le dea vreo slăbire“ „Cel supărat de duhul hulei și care vrea să scape de el să știe, fără nici o îndoială, că nu sufletul lui e vinovat de aceste cugete, ci dracul cel necurat, care a zis cândva Domnului: „toate acestea ți le voi da ție dacă, căzând, te vei închina mie“ (Mat. 4, 9). De aceea, și noi disprețuindu-l și socotind drept nimic gândurile trimise de el, să-i zicem: Înapoia mea, Satano! Domnului Dumnezeului meu mă voi închina și numai Lui Unuia îi voi sluji; iar boala ta și cuvintele tale să se întoarcă pe capul tău și pe creștetul tău să se coboare hula ta și în veacul de acum și în cel ce va să vie“ (Ps. 7, 17) (23; 48).„Cine ar încerca să învingă pe dracul hulei altfel, acela ar fi asemenea celui ce ar încerca să prindă fulgerul cu mâna. Căci cum îl va prinde, sau îl va certa, sau se va lupta cu acela care, de îndată, ca vântul, intră în inimă, într-o clipită, își rostește cuvântul și îndată dispare? Toți ceilalți vrăjmași stau, se luptă, zăbovesc și le dau răgaz celor ce se luptă împotriva lor. Iar acesta nu-i așa: de îndată ce s-a arătat, s-a și depărtat; a vorbit și a pierit“ (23; 49).„Să încetăm de a judeca și de a osândi pe aproapele și noi nu ne vom teme de gândurile hulitoare: căci pricina și rădăcina celor de al doilea sunt cele dintâi“ (23; 51).„Cine disprețuiește pe acest vrăjmaș, acela scapă de tirania lui; iar cel ce încearcă altfel să se lupte cu el, pe acela îl va stăpâni. Cel ce vrea să învingă duhurile prin cuvinte, e asemenea celui ce se silește să încuie vânturile“ (23; 53).„Un monah silitor, suferind năvălirile acestui drac, douăzeci de ani și-a chinuit trupul său cu post și priveghere; însă, neprimind nici un folos de la acesta, descriind pe hârtie ispita sa, s-a dus la un oarecare bărbat sfânt și încredințând lui aceea hârtie, a căzut cu fața la pământ, fără să îndrăznească a privi la el. Bătrânul citind această scrisoare a zâmbit și ridicând pe frate, îi zice: „Fiule, pune mâna ta pe grumazul meu.“ Iar când fratele a făcut acest lucru, apoi marele bărbat i-a zis lui: „Pe grumazul meu, frate, să fie păcatul acesta, ori câți ani ar fi ținut sau ar ținea el în tine, iar tu să-l socoți drept o nimică“. După aceea, monahul acesta ne încredință, că încă nu dovedise el să iasă din chilia bătrânului, că patima și pierise. Acest lucru mi l-a povestit chiar cel care a fost în ispită, aducând mulțumire lui Dumnezeu.“Preotul. Eu vă mulțumesc foarte mult, părinte, că v-ați oprit atât de amănunțit asupra acestui păcat, gândurile cele hulitoare. E greu să-ți închipui toată urâțenia acestor cugete care pătrund în suflet, chiar în clipele cele mai sfinte, de pildă, în timpul spovedaniei. Chiar un astfel de drept mare și rugător ca Părintele Ioan Kronstadt spune despre sine, că el nu era slobod de ele, chiar în timpul săvârșirii Tainei euharistice.Și ceea ce face aceste cugete să fie mai chinuitoare, e faptul că cei care suferă de ele, atribuindu-le pe ele în întregime numai stricăciunii lor păcătoase și crezând că numai ei păcătuiesc cu acestea, se rușinează să le spună chiar la mărturisire și prin aceasta nu scapă de ele, ci continuă să le poarte chiar în inima lor. Cuvintele și lămuririle Cuviosului Ioan Scărarul vor ridica o povară grea de pe multe suflete chinuite.Monahul. Să continuăm citatele noastre din cartea marelui povățuitor al rugăciunii.„Cine cere de la Dumnezeu mai puțin decât este el vrednic, neapărat va primi mai mult decât este în stare. Despre acest adevăr mărturisește vameșul care și-a cerut iertarea păcatelor și a primit îndreptare; tâlharul la fel s-a rugat numai ca Domnul să-l pomenească întru împărăția Sa, însă el, cel dintâi, a primit întreg raiul spre moștenire“ (25; 56).„Toți cei care cer ceva de la Dumnezeu și nu primesc, fără de îndoială că nu primesc pentru una oarecare din aceste pricini: sau pentru că cer înainte de vreme; sau pentru că nu cer după vrednicia lor și pentru slavă deșartă; sau pentru că primind cele cerute, să nu se mândrească sau să cadă în nepăsare“ (26; 60).„Când asemănăm relele apoi trebuie să o alegem pe cea mai mică. De pildă, ni se întâmplă, că atunci când stăm la rugăciune, să ne vină frații; și atunci suntem siliți să alegem una din două: sau să părăsim rugăciunea, sau să lăsăm fratele fără de răspuns și să-l întristăm. Însă dragostea e mai mare decât rugăciunea, căci rugăciunea este o virtute parțială, iar dragostea este o virtute atotcuprinzătoare“ (26; 69).„După cum cei ce au simțul mirosului sănătos, pot să simtă aromatele, deși cineva le-ar avea ascunse la el, astfel și sufletul curat cunoaște în alții și mirosul pe care l-au primit ei de la Dumnezeu și putoarea cea rea de care ei s-au izbăvit cu desăvârșire, deși alții nici nu simt acest lucru“ (25; 81).„Aducerea aminte de Iisus să se unească cu respirația ta“ (27 Q 61).„Credința întraripează rugăciunea și fără credință rugăciunea nu se poate sui la cer“ (28 Q 26).„Rugăciunea, după calitatea sa, este petrecerea și unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, ea este întărirea lumii, împăcarea cu Dumnezeu, maica și totodată și fiica lacrimilor, podul, pentru a trece ispitele, zidul care ne apără de necazuri, sfărâmarea războaielor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor celor fără de trup, veselia cea viitoare, lucrarea cea fără de sfârșit, izvorul virtuților, pricinuitoarea darurilor, sporire nevăzută, hrana sufletului, luminarea minții, securea deznădejdii, arătarea nădejdii, nimicirea întristării, bogăția monahilor, comoara celor ce se liniștesc, îmblânzirea mâniei, oglinda apropierii duhovnicești, cunoașterea sporirii, descoperirea așezării sufletești, prevestitoarea răsplătirii viitoare, semnul slavei. Rugăciunea este, pentru cel ce se roagă, o judecată, judecătorie și scaunul judecătorului înainte de judecata cea dreaptă“ (28; 1).„Când mergi să te înfățișezi înaintea Domnului, să-ți fie haina sufletului tău țesută din fire sau, mai bine zis, din arvuna neținerii de minte a răului. Altfel nu vei căpăta nici un folos de la rugăciune“ (28; 4).„Întreaga țesătură a rugăciunii tale să nu fie din multe cuvinte; căci vameșul și fiul cel risipitor printr-un cuvânt au milostivit pe Dumnezeu“ (28; 5).„Mai înainte de toate să închipuim pe pagina (hârtia) rugăciunii noastre, o mulțumire curată lui Dumnezeu; mărturisirea păcatelor și zdrobirea sufletului întru simțire, după aceasta să înfățișăm împăratului tuturor, toate cererile noastre. Felul acesta de rugăciune este cel mai bun, după cum i-a fost descoperit unuia dintre frați de către Îngerul Domnului“ (28; 7).„Nu întrebuința în rugăciunea ta expresii înțelepte; căci, adeseori, gunguritul simplu și fără de vicleșug al copiilor a fost plăcut Tatălui lor cel ceresc“ (23; 9).„Nu te sili să spui multe, când stai de vorbă cu Dumnezeu, ca mintea ta să nu se irosească întru căutarea cuvintelor. Un singur cuvânt al vameșului l-a milostivit pe Dumnezeu și o vorbă plină de credință l-a mântuit pe tâlhar. Vorba multă din timpul rugăciunii, adesea risipește mintea și o umple de năluciri, iar un singur cuvânt de obicei o adună“ (28; 10).Dacă, în vreun cuvânt al rugăciunii vei simți o dulceață oarecare, sau umilință, apoi oprește-te asupra lui, căci atunci și cugetul nostru păzitor se roagă împreună cu noi“ (28; 11).„De te-ai fi suit pe toată scara virtuților, încă și atunci roagă-te pentru iertarea păcatelor, auzind ce zice Sf. Pavel despre cei păcătoși; din care cel dintâi sunt eu“ (1 Tim. 1, 5). (28; 13).„Stăruiește-te să-ți aduci mintea ta înapoi, care fuge, sau, mai bine zis, închide-o în cuvintele rugăciunii. Dacă ea, pentru pruncia ta, va obosi și se va risipi, apoi bag-o iarăși în cuvintele rugăciunii, căci nestatornicia este o însușire a minții noastre. Însă, acela Care e în stare să le întărească pe toate, poate să dea statornicie și minții noastre. Dacă tu te nevoiești în această lucrare fără de slăbire, apoi și la tine va veni Cel ce pune hotar mării minții tale și-i va zice el în rugăciunea ta: „până aici vei merge și nu vei trece“ (Iov 38, 11). E cu neputință să legi duhul; iar unde se află Ziditorul acestui duh, acolo i se supun toate“ (28; 17).„Începutul rugăciunii este ca să izgonești cugetele cele ce-ți vin, de îndată ce se ivesc; iar mijlocul ei – ca mintea să fie închisă în cuvintele pe care le rostim sau le gândim, iar desăvârșirea rugăciunii este răpirea către Dumnezeu“ (28; 19).„Lucrătorul cel mare al rugăciunii celei mari și desăvârșite zice: „vreau să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea“ (1 Cor. 14, 19) și altele. Însă pentru cei prunci o astfel de lucrare este cu neputință. De aceea, noi, ca cei nedesăvârșiți cu calitatea rugăciunii, să împreunăm și cantitatea, pentru că cea de-a doua este pricina celei dintâi. Căci este zis: cel ce dă rugăciunea celui ce se roagă fără de lenevire, deși nu tocmai curat, însă cu osteneală“ (28; 21).„Una este întinarea rugăciunii, alta este nimicirea acesteia, alta este jefuirea și alte meteahne (prihănirea) rugăciunii. Întinarea rugăciunii se petrece, când omul, stând în fața lui Dumnezeu, se gândește la lucruri necuviincioase și necurate. Nimicirea rugăciunii e când omul e robit de gânduri nefolositoare. Iar jefuirea rugăciunii când mintea celui ce se roagă se risipește pe nesimțite și meteahna rugăciunii este asupreala oricărui gând, ce se apropie de noi în timpul rugăciunii“ (28; 22).„Petrecând mai mult în rugăciune și neavând rodul, nu zice: eu n-am câștigat nimic. Căci chiar această petrecere în rugăciune este deja o agoniseală; și care bine e mai înalt decât acesta, ca să te lipești de Domnul și să petreci într-o unire cu El?“ (28; 29).„Orânduirea (întocmirea) ta ți-a arătat rugăciunea, căci teologii spun că rugăciunea este oglinda monahilor“ (28; 34).„Dacă cineva îți cere să te rogi pentru el, apoi, deși nu ți-ai agonisit darul de rugăciune, nu te lepăda. Căci adesea credința celui ce-ți cere rugăciunea va mântui pe acela ce se roagă pentru el, cu înfrângerea inimii“ (28; 36).„Sunt tari și temeinice cele agonisite ani de-a rândul prin rugăciuni“ (28; 40).„În timpul rugăciunii să nu primești nici o nălucire a simțurilor, ca să nu cazi în nebunia minții“ (28; 42).„Înștiințarea că rugăciunea noastră a fost auzită de Dumnezeu, o primim chiar în timpul rugăciunii. Înștiințarea este înlăturarea îndoielii; înștiințarea este o descoperire vrednică de crezare a necunoscutului“ (28; 43).„Cere cu plâns, caută cu ascultare, bate cu îndelungă răbdare. Astfel, „cel ce cere, va lua, cel ce caută va afla, și celui ce bate i se va deschide“ (Mat. 7, 8):(28; 56).„Mărturisind Domnului păcatele tale, nu intra în amănuntele faptelor trupești, așa cum s-au petrecut ele, ca să nu ajungi vrăjmaș ție însuți“ (28; 58).„În timpul rugăciunii să nu privești la lucrările cele trebuincioase și chiar la cele duhovnicești. Altfel vei pierde pe cele mai bune“ (28; 39).„Dacă tu, neîncetat, te rogi Împăratului ceresc, împotriva vrăjmașilor tăi, în toate năvălirile lor, apoi să fi cu bună nădejde, căci nu te vei osteni mult. Pentru că ei, singur de la sine, în curând se vor depărta de la tine, căci aceste duhuri necurate nu vor să vadă că tu primești cununi, pentru lupta cu ele prin rugăciune și peste toate acestea, ei vor fi siliți să fugă, fiind arși de rugăciune ca de un foc“ (28, 63).„Fii cu bărbăție în toate întâmplările și însuși Dumnezeu va fi povățuitorul tău în toate rugăciunile. Prin cuvinte nu te poți învăța să vezi; căci acest lucru e o putere firească; astfel și bunăcuviința rugăciunii n-o poți cunoaște numai din învățătură. Căci ea are, în sine, învățător pe Dumnezeu, Care-l învață pe om înțelepciune, Care dă rugăciune celui ce se roagă și Care binecuvintează anii celor drepți“ (Ps. 93, 10; 1 Rg. 2, 9). (28 Q 64). "
Cuviosul Ioan Scărarul -dialog 3-
Sbornicul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu