"Acesta era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam și din părinți creștini. A învățat carte la școala siriacă, din Nisibe, iar când perșii au ocupat cetatea, școala, păstrând limba siriacă, s-a mutat la Edesa, sub stăpânire romană, pe la anul 360. A trăit sub toți împărații romani, începând de la marele Constantin și până la Valens (364-378).
A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe și i s-a încredințat nouă școală siriacă din Edeea, care, sub conducerea lui, a cunoscut o mare strălucire. Tradiția spune că Sfântul Efrem a luat parte, tânăr diacon fiind, ca și Sfântul Atanasie din Alexandria, la Sinodul din Niceea, la anul 325. Tot din tradiție știm că, fiind poftit de Sfântul Vasilie, în Cezareea Capadochiei, acesta, ca un semn de prețuire, l-a sfințit preot.
Fericitul Efrem era un poet, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor și un om de rugăciune, iubitor de viață duhovnicească. Prin poezia lui, el urmărea întărirea dreptei credințe în cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, căci imnele lui erau ca niște poeme cântate sau citite în adunări, cu întrebări și răspunsuri, pe care le însoțea cu cântări din harfă. Și atât s-a făcut de vestit prin această faptă bună, încât le-a folosit tuturor și a fost numit "harfa Duhului Sfânt."
A cântat cu mare strălucire credință, dragostea de frați, rugăciunea, și, mai ales, pocăința. Părți din scrierile lui se află și în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: "Doamne și Stăpânul vieții mele." Și așa, scriind multe cărți și pe mulți învățându-i și fiindu-le de folos, la adânci bătrâneți ajungând, Sfântul Efrem s-a mutat către Domnul."
Comentarii
Trimiteți un comentariu