Treceți la conținutul principal

Luna ianuarie în 27 zile: Aducerea moaştelor celui între Sfinţi, Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului

 





  "  Fericitul acesta şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului, pe vremea împăratului Arcadiu (395-408) şi a împărătesei Eudoxia. Viaţa lui se arată la 13 noiembrie, când se face pomenirea lui; lucrarea sa neobosită în ogorul Domnului se arată la 30 ianuarie, când fericitul Ioan este cinstit laolaltă cu Sfinţii Părinţi Vasilie cel Mare şi Grigorie Teologul, la sărbătoarea celor Trei Sfinţi Ierarhi. Astăzi, în ziua de 27 ianuarie, pomenim numai aducerea sfintelor moaşte din surghiunul, unde murise, şi aşezarea lor în biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol. Şi această faptă de laudă s-a săvârşit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic(408-450), fiul împăratului Arcadiu, la anul 438, şi iată cum: Fiindcă mulţime de nenorociri veniseră, în acea vreme, asupra cetăţii şi asupra împărăţiei, iar poporul credincioşilor socotea că relele acestea veneau şi ca o pedeapsă dumnezeiască, pentru înverşunarea nedreaptă a împărătesei Eudoxia împotriva omului lui Dumnezeu, Ioan Hrisostom, că a mijlocit ca el să fie îndepărtat din scaun, trimiţându-l să moară în surghiun, drept aceea, noul patriarh, Sfântul Proclu, ucenic al Sfântului Ioan Hrisostom, a îndemnat pe Teodosie împăratul să aducă moaştele Sfântului Ioan în cetate, ca un semn de împăcare. Şi, primind împăratul cu bucurie sfatul acesta, toată lucrarea s-a făcut cu mare dărnicie, cu cheltuiala împărăţiei. Şi, a fost luat, cu rugăciuni şi cu toată cuviinţa, trupul nestricat al Sfântului de la Comane, la hotarele Armeniei, unde era îngropat, după 31 de ani de la moartea lui, şi pus într-un sicriu de aur. Pretutindeni, prin sate şi prin oraşe, moaştele Sfântului Ioan au fost petrecute cu cântări de psalmi, făclii aprinse şi mireasmă de tămâie. Iar când au ajuns la Constantinopol, împăratul Teodosie însuşi a îngenunchiat şi s-a rugat cu lacrimi ca Sfântul să ierte fărădelegea mamei sale Eudoxia, care era pricina morţii omului lui Dumnezeu. Au pus apoi sfintele moaşte în careta împărătească şi, ajungând la biserica Sfinţilor Apostoli, le-au aşezat acolo şi toţi credincioşii s-au rugat înaintea lor, cerând har şi îndurare de la Cel ce, prin viaţa şi prin lucrarea Sfântului, ridicase pe omul lui Dumnezeu între Sfinţii cei mai aleşi şi mai bineplăcuţi Domnului. Şi, săvârşindu-se aceasta în ziua de 27 ianuarie, Biserica a hotărât ca această zi să se prăznuiască în tot anul, spre veşnica pomenire a acestui mare Păstor şi învăţător al creştinătăţii întregi."




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3