Treceți la conținutul principal

Luna ianuarie în 11 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Teodosie, începãtorul vieţii de obşte şi Dascãlul pustiei (+529).

  




    "Acest Preacuvios Părinte al nostru Teodosie era din satul Mogarion, din ţinutul Capadochiei, şi se trăgea din părinţi dreptcredincioşi Proeresie şi Evloghia. A fost crescut de părinţii săi cu bune obiceiuri şi cu învăţătura de carte. De foarte tânăr a primit treapta de citeţ al bisericii şi era iscusit cititor al sfintelor cărţi, către popor, ca nimeni altul. Şi auzind în inima lui chemarea Domnului, să iasă din ţara lui şi să urmeze pe Domnul, a îmbrăcat haina şi viaţa călugărească şi a plecat la Ierusalim. În drum, s-a oprit în Antiohia, unde a dorit să vadă pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, care l-a primit pe stâlpul său, strigându-l pe nume, fără a-l cunoaşte, şi i-a binecuvântat calea, proorocindu-i multe din cele ce aveau să i se întâmple. Ajuns la Ierusalim, după ce s-a închinat la Sfintele Locuri, se întreba mereu ce fel de viaţă călugărească se cuvenea să-şi aleagă; cea singuratică, a sihaştrilor, sau viaţa cu mai mulţi călugări, stând sub îndrumarea unui conducător înţelept şi luminat, adică viaţa de obşte? Şi, hotărându-se pentru viaţa de obşte, a stat sub ascultarea unui stareţ, Longhin, cu bun neam şi iscusit pe calea mântuirii. La porunca stareţului său, Sfântul Teodosie a condus o vreme o biserică, pe drumul spre Betleem. Simţind însă că laudele încep să-i schimbe inima, s-a retras într-o peşteră din munte, unde, la început, a primit ucenici mai puţini, apoi pe toţi cei ce veneau la el. Cu toţi aceşti ucenici, Sfântul Teodosie a zidit o mare mânăstire aproape de Betleem, unde pentru prima dată în Palestina, a rânduit toate, după legile vieţii de obşte, de unde şi faima lui de "întemeteietorul vieţii de obşte." Mănăstirea lui era ca o adevărată cetate, cu patru biserici, trei bolniţe şi locuinţe deosebite pentru călugări şi oaspeţi de toate neamurile, câte erau acolo, viaţa desfăşurându-se în cea mai desăvârşită tăcere şi evlavie. Era o viaţă de înfrânare, de slujire a oamenilor şi de rugăciune de zi şi de noapte. Cu toată vârsta înaintată, până la sfârşitul său, Sfântul Teodosie nu a schimbat nimic din asprimea vieţii sale petrecută în post, în priveghere şi în rugăciune. Timp de 30 de ani, din viaţa sa, nici pâine n-a mâncat, hrănindu-se cu legume şi ierburi sălbatice. Era scump prieten duhovnicesc cu Sfântul Sava cel Sfinţit şi l-a învrednicit Hristos şi cu darul facerii de minuni. N-a iubit bunurile pământeşti, ci, totdeauna, ajuta din ele pe săraci. Şi aşa s-a mutat către Domnul, având 105 ani, în anul 529, la 11 ianuarie. "

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3