"Să nu uiţi nicicând că lumina sufletului, a minţii şi a inimii tale vine de la însuşi Iisus Hristos, Cel ce este lumina ochiului inimii noastre! Nu precum lumina soarelui, care apare şi apoi piere, şi nu poate pătrunde corpurile cele solide, nestrăvezii, lăsând multe lucruri în întuneric, căci nu-i stă în putinţă să lumineze nici măcar un suflet cufundat în întunericul păcatului. Hristos este „lumina care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1,9)- adică sufletul omului, partea cea mai însemnată a fiinţei sale. Da! Lumina lui Hristos luminează tuturor, chiar şi pe păgâni: „lumină spre descoperirea neamurilor” [Luca 2, 32). Ea străluceşte şi în întunericul cel de nepătruns al păcatului, însă întunecimea păcatului omenesc sau, mai bine zis, oamenii care vieţuiesc în păcat nu-L înţeleg pe Hristos. Nu cuprind lumina (cf. Ioan 1, 5) şi nu-şi dau seama că lumina care străluceşte în sufletele lor vine de la Hristos. Ei sunt încredinţaţi că este a lor, din fire, că ei înşişi, cu mintea cu care au fost înzestraţi, cu isteţimea şi cu înţelepciunea lor, au ajuns să descopere un adevăr ori să săvârşească vreo faptă. Nu voiesc să creadă că numai în lumina lui Hristos văd fiece lumină: lumina oricărei ştiinţe ori a oricărei arte alese, sau lumina oricărui lucru. Avem înlăuntrul nostru un ochi duhovnicesc cu care vedem de un milion de ori mai bine decât cu ochii cei trupeşti, aceştia fiind doar o unealtă a ochiului nostru duhovnicesc, o călăuză prin care sufletul cunoaşte lucrurile cele dinafară şi cugetă asupra lor. Ce lucruri sunt contemplate de ochiul cel duhovnicesc ? Cele ce ţin de lumea cea duhovnicească. Pe lângă lumea cea văzută, există Dumnezeu, ca Duh nemărginit, înţelepciunea cea nemărginită, Cel ce a zidit şi zideşte totul în lumea cea materială, care este împlinirea cugetelor şi a ideilor Sale. Există şi lumea cea duhovnicească, îngerească, fără de număr, care trăieşte într-o neîncetată contemplare a Dumnezeirii, a faptelor atotputerniciei şi înţelepciunii Sale. Ochiul nostru cel duhovnicesc ţine mai mult de Domnul şi, ca atare, lucrarea lui se numeşte vedere duhovnicească ori cugetare de Dumnezeu. Vederea cea duhovnicească şi cugetarea de Dumnezeu se pot lărgi la nesfârşit, după cum însuşi Dumnezeu este nemărginit. Ele au darul de a ne curăţi sufletul de păcat, de a-l desăvârşi şi de a-l apropia tot mai mult de Dumnezeu, Cel ce este Izvorul luminii, al înţelepciunii şi al vieţii noastre. Apoi, vederea cinurilor îngereşti, pe măsură ce ni se descoperă de la Dumnezeu, şi a firii lor duhovniceşti purtătoare de lumină, a bunătăţii lor duhovniceşti, a dragostei lor de Dumnezeu şi a dragostei unuia către altul şi faţă de neamul omenesc, a lucrării lor ocrotitoare asupra pământului nostru, a stihiilor acestuia, a oamenilor, asupra locurilor celor sfinte şi, îndeobşte, asupra oricărui loc şi a fiecărui creştin în parte. Ochiul duhovnicesc se îndreaptă şi către lăuntrul omului însuşi, lucrare ce se numeşte cercetare de sine, cunoaştere de sine, adâncire de sine sau trezvia cea sfântă asupra cugetelor şi a doririlor noastre."
Sfantul Ioan Kronstadt.
Comentarii
Trimiteți un comentariu