Lucrările şi nelucrările răutății în sufletul înduhovnicit

,, Să nu se lase amăgiți de gândul că au ajuns la țintă, căci petrecerea lor este încă în pridvoare şi în curți, nu unde sunt porfira şi vistieriile împărăteşti.,, 

Lucrările şi nelucrările răutății în sufletul înduhovnicit

Se întâmplă uneori că ne împărtăşim de vreun har, iar răutatea şezând înăuntru ne înșală, retrăgându-se de bunăvoie şi nesăvârşind ale sale. Astfel îl face pe om să creadă că s-a curățit cu mintea şi-l duce la închipuirea desăvârşirii. Apoi năvăleşte hoţeşte asupra lui şi-l coboară până la cele mai de jos ale pământului. Căci dacă oamenii, adeseori de douăzeci de ani, făcându-se hoți sau fiind ostaşi de meserie, cunosc fel de fel de meşteşuguri împotriva vrăjmaşilor, se ascund şi iscodesc curse, iau pe duşmani de la spate şi îi omoară cînd nu se aşteaptă, cu cât mai mult răutatea care a ajuns la vârsta atâtor mii de ani şi şi-a propus, ca lucrul cel mai râvnit, să piardă suflete, nu va şti să iscodească în ascunsul inimii curse, iar în anumite vremuri să rămână nemişcată şi în nelucrare, ca să atragă sufletul spre închipuirea desăvârşirii. Deci temelia creştinismului este că, chiar dacă ar împlini cineva toate dreptățile, să nu se bizuie pe aceasta, nici să se încreadă, nici să-şi închipuie că a făcut ceva mare. Chiar dacă s-a făcut părtaş de har, să nu-şi închipuie că a ajuns la ceva, nici să se socotească sătul, ci să flămân- zească și să înseteze şi mai mult, să plângă şi să aibă inima zdrobită cu totul. Socotește că starea duhovnicească este astfel: presupune că este o casă împărătească, iar aceasta are în față diferite curți, pridvoare și alte case mai în afară. Apoi, la rând, altele mai înăuntru în care sunt aşezate, după cuviinţă, porfira şi vistieriile. Pe urmă cea mai dinăuntru şi decât acestea, potrivită pentru petrecerea împăratului. Deci precum dacă cineva, intrând în curțile și locuințele cele din afară, socotește că a ajuns la casele dinǎuntru se amăgește, aşa şi în cele duhovniceşti cei ce luptă ... să nu-şi închipuie că au ajuns la țintă și la odihnă. Căci petrecerea lor este încă în pridvoare şi în curți, nu unde sunt aşezate porfira şi vistieriile împărătești, Căci dacă s-au învrednicit de vreun har, nici prin aceasta să nu se lase amăgiți de gândul că au ajuns la țintă. Deci se cuvine să cerceteze dacă au aflat în vasul acesta de pământ vistieria, dacă au îmbrăcat porfira Duhului, dacă au văzut pe Împăratul şi s-au odihnit. Căci să socoteşti că sufletul are un adânc şi multe mădulare. Iar păcatul, intrând , a cuprins toate mădularele şi gândurile inimii. Apoi, cerând omul harul Duhului, şi acesta venind şi cuprinzând două mădulare ale sufletului, cel fără experiență, mângâiat de lucrul acesta, îşi închipuie că toate mădularele sufletului i-au fost cuprinse şi păcatul s-a dezrădăcinat din el cu totul, neştiind că cea mai mare parte din suflet este încă stăpânită de păcat. Căci e cu putință să lucreze şi harul neîncetat, cum lucrează ochiul în trup, dar să fie și păcatul de faţă, furând cugetarea.

Drept aceea, cel ce nu ştie să deosebească, îndată ce a primit ceva mare, îşi închipuie ceva mare despre sine şi se mândreşte, ca şi când ar avea curățirea cea din urmă. Dar mai trebuie mult ca să fie cu adevărat ceea ce socotește. Căci Satana mai are şi meşteşugul acesta, că în anumite vremuri se retrage de bunăvoie şi nu lucrează cele obişnuite, desigur cu scopul ca să furişeze în mintea celor ce se nevoiesc părerea că sunt desăvârșiți . Dar oare cel ce sădeşte vie culege și rodul îndată ? Sau cel ce seamănă semințele în pămînt adună îndată şi roadele? Iar pruncul nou-născut ajunge îndată desăvârşirea? Priveşte la lisus din ce slavă, fiind Fiu al lui Dumnezeu la ce patimi, la ce ocări, ba chiar şi la cruce şi la moarte a coborât. Dar, iar cum pentru această smerenie s-a înălţat şi a şezut de-a dreapta Tatălui  Şarpele cel viclean însă semănând de la început în Adam pofta indumnezeirii, la ce necinste l-a pogorât prin această părere de sine. Cugetând, așadar, la acestea, întărește-te pe tine cu toată puterea si sârguiește - te să ai pururea inima smerită şi zdrobită. 

Sf. Simeon Metafrastul, V, 290-292. Cartea Filocaliilor.