La mulți ani, departe de duhul iubirii de sine

 

"Cel mai cumplit drac, începătorul războiului ceresc, cel dintîi blestemat și aruncat din cer, și-a găsit un nou nume: Stima-de-Sine.Toate sînt răsturnate în învățătura acestui mare drac: dacă Hristos ne învață să fim smeriți și blînzi, el ne spune să fim încrezuți și obraznici; Hristos ne spune să ne iubim aproapele, el ne spune să ne iubim pe noi și doar pe noi, văzînd în cei din jur piedici în calea împlinirii noastre. Nu ascultă sfaturi, nesocotește nevoile celorlalți, este lăudăros chiar și atunci cînd pierde, într-un cuvînt, este opusul iubirii descrise de apostolul Pavel: “Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (1 Corinteni, 13).Tot ce veți auzi la învățătorii “stimei de sine” este împotriva iubirii. Iubirea nu este o fixare asupra propriei persoane, ci este tocmai opusul înțepenirii în sine prin revărsarea în afară, asemenea unui izvor care își înmulțește apele arunci cînd este săpat și pururea folosit, pe cînd fîntîna nefolosită își înfundă izvoarele și seacă. Iată de ce oamenii preocupați să-și crească “stima de sine” devin nesuferiți, își pierd vechii prieteni și se află mereu într-un iureș de persoane noi de care au nevoie pentru a-și linguși egoul. Depresie și Despărțire este numele lor.Noi însă ne rugăm de zeci de secole cu rugăciunea Sfîntului Efrem Sirianul: “Doamne și Stăpînul vieții mele, duhul trîndăviei, al grijii de multe și al iubirii de stăpînire nu mi-l da mie; iar duhul curăției, al gîndului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. Așa, Doamne Împărate, dă-mi mie să-mi văd păcatele mele și să nu osîndeac pe fratele meu, că binecuvîntat ești în vecii vecilor. Amin”.Așadar, de cîte ori simțim că ne crește stima de sine, să o smerim cu amintirea propriilor păcate și de cîte ori ne pare că cineva este vinovat pentru nereușitele noastre, să ne amintim că nu sîntem cu nimic mai buni decît el și că altele, și mai mari decât el,am făcut. "

Ieromonah Savatie Baştovoi.