"Un preot mi-a povestit o minune întâmplată cu el. Era acuzat pe nedrept de niște mizerii îngrozitoare. Știindu-se nevinovat, a izbucnit în plâns, aflandu-se în mașină. A plâns preț de jumătate de oră. Apoi s-a uitat la bord, acolo unde avea o iconiță plastifiată cu Maica Domnului, bebeluș la trei ani, cu un crin în mână. Și s-a întrebat: cum de îngădui asemenea nedreptate, Maica mea? Și a auzit un glas în mintea lui: și eu am fost acuzată pe nedrept de cei fărădelege. Ștergându-și lacrimile, părintele a privit atent către iconița cu Născătoarea de Dumnezeu. Toată icoana era brobonită de lacrimi, înăuntrul plasticului exterior. S-a înfricoșat de așa minune. În clipa aceea, o mireasmă uriașă de crini cerești a învăluit mașina în care se afla. Era ceva copleșitor, ca și cum s-ar fi prăvălit cu totul raiul în inima lui. Nimic nu mai conta, nimic nu mai însemna ceva, decât acel izvor de frumusețe. Dacă până atunci plângea de suferință, de furie și de durere, acum lacrimile îi curgeau nestingherit de bucurie, o bucurie mai mare decât toate cerurile. Mi-a zis: fiecare clipă pe acest pământ e un dor de a mai simți o dată mireasma aceea de crini. Nu există nimic în lume mai minunat.
De atunci a păstrat iconița la piept. Din cauza lacrimilor de pe interior, culorile se ștersesesră și abia se mai cunoștea chipul înlăcrimat al Fecioarei.
Am sărutat și eu, cu nevrednicie, iconița aceea care a purtat în ea, ca într-un chivot dumnezeiesc, lacrimile Născătoarei de Dumnezeu."
de Preot Ioan Istrati
Comentarii
Trimiteți un comentariu