Izvor si amfora

 

"Omul este zidit după chipul lui Dumnezeu. Ne spune Mântuitorul Hristos cum. Omul e zidit ca izvor. 

El trebuie să scoată din sine, prin harul lui Dumnezeu, lumină și viață. Trebuie să fie împreună creator cu Dumnezeu. Să aducă bunătate, milă, zâmbet, bucurie. Aici e locul artei, a muzicii, a picturii, a frumuseții. Omul trebuie să izvorască înțelepciune, invenție, noutate, știință, trebuie să descopere tainele lui Dumnezeu sădite în creație, ca într-un cufăr de minuni. Omul trebuie să dea viață din iubire, să facă prunci care să-i nemurească ființa. Omul trebuie să fie fântână a vieții. E un explorator al frumuseții lui Dumnezeu, un descoperitor al universului zidit de mâinile preafrumoase ale Creatorului. Omul e o Liturghie vie, adusă lui Dumnezeu. Omul are un gol în adâncul lui pe care trebuie să-l umple mereu cu har, adică cu Dumnezeu în revărsarea Sa de iubire. Omul e un ulcior al iubirii, o amforă a luminii care trebuie mereu să primească harul și să-l dăruiască lumii. Și asta n-o spun eu. Sunt cuvintele lui Dumnezeu. 

Auziți. 

"Cel care va bea din apa aceasta va înseta iarăși. Dar cel care va bea din apa pe care Eu i-o voi da, se va preface în IZVOR de apă curgătoare (săltătoare - alloumeni gr.) spre viața veșnică". Ioan în Evanghelia sa ne comunică cuvintele Cuvântului veșnic. 

Deci Omul se va preface în izvor. 

Izvorul curge apă dulce și rece, chiar dacă e cineva care s-o bea, chiar dacă nu e. E permanență a dăruirii și a revărsării de sine, fără a seca, veșnic. E ca o floare care își oferă mireasma și frumusețea, fie că e cineva aproape, fie că nu. 

Această structură a omului de amforă a luminii, poate fi pervertită prin păcat. Omul căzut, care L-a aruncat afară pe Dumnezeu din inima lui, prin mândrie, devine un ulcior al morții. Născocește mereu răul pentru alții, și scornește întuneric, naște răutate, își închipuie oroarea (mereu la alții), zămislește în sine ura și uciderea celuilalt în inima lui. Omul fără iubire se strică în sine, se zdrobește de zidurile firii, devine din amforă a luminii, strachină de necurăție, oală de noapte a demonilor care mereu îi aduc în minte spurcăciunea patimilor. 

Pocăința adică Spovedania curăță acest vas, îl spală cu lacrimi, îl zidește din nou, îl restaurează cu mâinile Olarului veșnic dintru început, îl sfințește și îl așează iarăși în Biserică, Cămara de nuntă a Mirelui. 

Să luăm aminte."

                  de Preot Ioan Istrati