"Isihast este, prin urmare, cel care împlineşte cuvântul avvei Moise: "Du-te, şezi în chilia ta și chilia te va învăța pe tine toate." El ține în minte sfatul dat de avva Arsenie unui frate care-i spusese: "Mă supără gândurile zicându-mi: nu poți să postești, nici să lucrezi, deci măcar cerceteaza pe cei bolnavi, căci şi acest lucru este dragoste". Iar bătrânul, ştiind semănăturile dracilor, i-a zis lui: "Mergi, mănâncă, bea, dormi şi nu lucra, numai de chilie nu te depărta". Căci cuviosul știa că răbdarea în chilie duce pe călugăr la rânduiala lui.
Nimeni n-a formulat mai bine ca Sfântul Antonie cel Mare legătura dintre isihie şi chilie, în celebra apoftegmă: „,Precum peştii zăbovind la uscat mor, aşa şi călugării, zǎbovind afară din chilie petrecând cu mirenii, se slăbănogesc în tăria liniştirii lor." Monahul care rămâne în chilie este asemenea corzii unui instrument bine acordat. Isihia îl ţine într-o stare de tensiune vie, dar fără nelinişte sau exces. Dacă rămâne mult afară, sufletul i se moleșește și i se delasǎ.
Chilia, cadrul exterior al isihiei, este, în primul rând, atelierul rugăciunii neîncetate. Principala lucrare a monahului care rămâne liniştit şi tăcut în chilia lui este amintirea neîntreruptă a lui Dumnezeu în duh de pocăință și de străpungere a inimii. Unui bătrân care dorea să înceapă o formă ostentativă de viață ascetică, avva Ammona i-a zis: ,,Mai vârtos şezi în chilia ta şi mănâncă puțin în fiecare zi şi ai totdeauna cuvântul vameșului în inima ta. Şi aşa poți să te mântuieşti."
Kallistos Ware - "Rugaciune si tacere in spiritualitatea ortodoxa"

Comentarii
Trimiteți un comentariu