" Şi vă spun ceva de felul acesta, ca să vă minunați:
Era un frate oarecare în mânăstirea de obşte mai înainte de a pleca eu de acolo. Şi nu-l vedeam niciodată tulburat sau supărat pe cineva, măcar că ştiam pe mulți dintre frați ocărându-l şi scârbindu-l în chipuri felurite. Dar tânărul acela suporta toate de la fiecare din ei, ca şi când nu l-ar fi supărat nicidecum niciunul. Deci eu mă minunam de covârşitoarea lui putere de a nu ține minte răul şi doream să aflu cum a agonisit această virtute. Şi l-am luat odată deoparte şi i-am pus metanie, rugându-l să-mi spună ce gând are totdeauna în inima lui că arată atâta îndelungă-răbdare, fie când e ocărât, fie când suferă orice altceva de la cineva. Iar el îmi răspunse în chip firesc şi fără înconjur, zicând: „Dar eu trebuie să iau aminte la nedesăvârşirile mele şi să primesc cele de la ei ca nişte câini blânzi cele de la oameni". Auzind eu aceasta, mi-am lăsat ochii în jos şi mi-am zis în mine: „Fratele acesta a aflat calea". Şi pecetluindu-mă am plecat rugându-mă ca Dumnezeu să mă acopere pe mine, şi pe mine şi pe el."
FILOCALIA 9

Comentarii
Trimiteți un comentariu