"Acest Sfânt și Mucenic Teopemt a fost episcop în zilele păgânului împărat roman Dioclețian (284-305). Și, ridicând acest împărat mare prigoană împotriva creștinilor, dăduse porunca aspră ca pretutindeni cei ce mărturisesc pe Hristos să fie prinși și siliți a aduce jertfa idolilor, iar cei ce nu vor voi să se lepede de Hristos, să fie puși la înfricoșatele chinuri. Printre cei dintâi, care au fost prinși, s-a aflat și Sfântul Teopemt, care a mărturisit cu mult curaj că se închină lui Hristos și păstorește pe cei ce cred în El. Și nevoind el a se lepăda de la credință, a fost dus la împărat și osândit să fie aruncat într-un cuptor de foc, din care a ieșit nevătămat. Apoi, scoțându-i un ochi, a fost adăpat cu otravă și, rămânând sănătos, a dus la credința pe vrăjitorul păgân Teona, care-i dăduse otrava. Și, pătimind și alte munci, i s-a tăiat capul. Iar pe Teona, care crezuse în Hristos, l-au aruncat într-o groapă cu capul în jos și l-au îngropat de viu și așa și-a dat sufletul la Dumnezeu, primind cununa muceniciei."

Comentarii
Trimiteți un comentariu