Întru această zi, Sfântul, Părintele nostru Serafim din mănăstirea Sarov, care s-a nevoit în anii 1759-1833, săvârșindu-se cu pace

 

"Acesta era din orașul Kursk, născut din părinți binecredincioși, Isidor și Agafia. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a stat singur în pădure, păzind în amănunt rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o în setea lui neobosită de a citi cărțile Sfinților Părinți. În pădure, Sfântul Serafim locuia în tovărășia animalelor sălbatice, urși, lupi, vulpi, care - cum spun martorii vieții lui - se obișnuiseră să ia hrana din mâna lui. La 12 septembrie 1804, Serafim a fost crunt bătut de tâlhari și a fost găsit fără cunoștință în coliba lui din pustnicie. Vindecat de răni, între anii 1804-1807 a primit rânduiala de viață a stâlpnicilor și a petrecut foarte multe zile și nopți, rugându-se în genunchi, pe o piatră, în inima pădurii, îndurând grozavele ierni.

Mulți ani a stat zăvorât în chilia lui din mănăstire, fără pat, nici încălzire, având ca rânduială de viață, rugăciunea lui Iisus, iar ca citire săptămânală, cele patru Evanghelii, împărțite într-un anume fel (luni, Sfântul Matei; marți, Sfântul Marcu, miercuri, Sfântul Luca; joi, Sfântul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci; sâmbătă, Acatistul Tuturor Sfinților) și Duminica se împărtășea cu Sfintele Taine, pe care preotul i le aducea în chilia sa.

În urma unui vis în care a văzut pe Maica Domnului, însoțită de Sfântul Petru al Alexandriei și Clement Romanul, Sfântul Serafim a primit slujirea de părinte duhovnicesc (stareț) și a început să primească închinători la chilia sa. El îi primea numindu-i "Bucuria mea" și îi învață, va viața creștinească desăvârșită stă în "agonisirea Duhului Sfânt". Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat în rugăciunea neîncetată, Se arată prin venirea Duhului Sfânt și amândouă ipostazele duc împreună la apropierea de Tatăl.

Mărturisirea lucrării de împărtășire din lumina dumnezeiască, așa cuma cunoscut-o și de care s-a învrednicit Sfântul Serafim, este luată din scrierea lui, Convorbire cu Motovilov. Iat-o:

"-Și totuși, eu nu înțeleg cum pot să am siguranță că sunt în Duhul Sfânt. După care semne pot eu să cunosc singur că harul Sfântului Duh se află în mine?

Părintele Serafim răspunde: Dar ți-am spus că-i foarte simplu: Iată, acum, suntem amândoi în harul Sfântului Duh... Dar de ce nu mă privești?"

- Părinte nu pot să te privesc; ochii sfinției tale aruncă fulgere de lumină. Fața sfinției tale e mai arzătoare decât soarele și mă dor ochii. Și Serafim urmă: Te afli în plinătatea Sfântului Duh, altfel n-ai putea să mă vezi în starea aceasta.

Și, apropiindu-mi-se de ureche îmi șopti: Mulțumește lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui către noi. Vezi, n-am făcut nici măcar semnul crucii, în adâncul inimii m-am îndreptat, însă, către Dumnezeu, zicând: Doamne, fă pe omul acesta vrednic să vadă, cu ochii lui trupești, arătarea Preasfântului Duh. Și iată, Dumnezeu a auzit rugăciunea smeritului Serafim... Dar bine, de ce nu te uiți la mine? Nu-ți fie teamă, Dumnezeu este cu noi... Încurajat, încercai să ridic ochii și o spaimă sfântă îmi cuprinse toată ființa. Închipuiți-vă fața unui om care vă vorbește din mijlocul soarelui; îi vezi mișcarea buzelor, înfățișarea ochilor, îi auzi glasul, simți că te ține de umeri, dar nu-i vezi nici brațele, nu vezi nici trupul tău, nici al celui ce-ți vorbește, ci vezi numai o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare, luminând întinsul zăpezii, până departe, împrejur, luminând fulgii de zăpadă, care nu încetau să cadă, pe mine și pe marele stareț.

Și părintele Serafim urmă: Dacă numai presimțirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastră de atâta mângâiere și atât înviorare, ce vom spune de bucuria însăși, care ne este pregătită în ceruri, tuturor celor ce plâng aici pe pământ? Și dumneata, dragul meu, ai plâns destul în viața pământească. Dar, iată, cu câtă bucurie te mângâie Dumnezeu... Dar acum e vremea luptelor, a strădaniilor neîncetate, e vremea dobândirii unor puteri din ce în ce mai mari, ca să creștem până la măsura deplină a înălțimii lui Hristos... și moștenitor al scaunului său, după dânsul. Atunci, însă, bucuria aceasta, pe care o simțim acum, în parte și un timp scurt, se va arăta în toată plinătatea ei și ne va covârși toată ființa cu desfătări negrăite, pe care nimeni nu va mai putea să le ia de la noi."

Canonizat în anul 1903, pomenirea Sfântului Serafim trăiește în evlavia credincioșilor, ca un mare stâlp al sfințeniei creștine, ca un înger păzitor al creștinătății. Dumnezeului nostru, mărire!

Acesta era din orașul Kursk, născut din părinți binecredincioși, Isidor și Agafia. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a stat singur în pădure, păzind în amănunt rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o în setea lui neobosită de a citi cărțile Sfinților Părinți. În pădure, Sfântul Serafim locuia în tovărășia animalelor sălbatice, urși, lupi, vulpi, care - cum spun martorii vieții lui - se obișnuiseră să ia hrana din mâna lui. La 12 septembrie 1804, Serafim a fost crunt bătut de tâlhari și a fost găsit fără cunoștință în coliba lui din pustnicie. Vindecat de răni, între anii 1804-1807 a primit rânduiala de viață a stâlpnicilor și a petrecut foarte multe zile și nopți, rugându-se în genunchi, pe o piatră, în inima pădurii, îndurând grozavele ierni.

Mulți ani a stat zăvorât în chilia lui din mănăstire, fără pat, nici încălzire, având ca rânduială de viață, rugăciunea lui Iisus, iar ca citire săptămânală, cele patru Evanghelii, împărțite într-un anume fel (luni, Sfântul Matei; marți, Sfântul Marcu, miercuri, Sfântul Luca; joi, Sfântul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci; sâmbătă, Acatistul Tuturor Sfinților) și Duminica se împărtășea cu Sfintele Taine, pe care preotul i le aducea în chilia sa.

În urma unui vis în care a văzut pe Maica Domnului, însoțită de Sfântul Petru al Alexandriei și Clement Romanul, Sfântul Serafim a primit slujirea de părinte duhovnicesc (stareț) și a început să primească închinători la chilia sa. El îi primea numindu-i "Bucuria mea" și îi învață, va viața creștinească desăvârșită stă în "agonisirea Duhului Sfânt". Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat în rugăciunea neîncetată, Se arată prin venirea Duhului Sfânt și amândouă ipostazele duc împreună la apropierea de Tatăl.

Mărturisirea lucrării de împărtășire din lumina dumnezeiască, așa cuma cunoscut-o și de care s-a învrednicit Sfântul Serafim, este luată din scrierea lui, Convorbire cu Motovilov. Iat-o:

"-Și totuși, eu nu înțeleg cum pot să am siguranță că sunt în Duhul Sfânt. După care semne pot eu să cunosc singur că harul Sfântului Duh se află în mine?

Părintele Serafim răspunde: Dar ți-am spus că-i foarte simplu: Iată, acum, suntem amândoi în harul Sfântului Duh... Dar de ce nu mă privești?"

- Părinte nu pot să te privesc; ochii sfinției tale aruncă fulgere de lumină. Fața sfinției tale e mai arzătoare decât soarele și mă dor ochii. Și Serafim urmă: Te afli în plinătatea Sfântului Duh, altfel n-ai putea să mă vezi în starea aceasta.

Și, apropiindu-mi-se de ureche îmi șopti: Mulțumește lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui către noi. Vezi, n-am făcut nici măcar semnul crucii, în adâncul inimii m-am îndreptat, însă, către Dumnezeu, zicând: Doamne, fă pe omul acesta vrednic să vadă, cu ochii lui trupești, arătarea Preasfântului Duh. Și iată, Dumnezeu a auzit rugăciunea smeritului Serafim... Dar bine, de ce nu te uiți la mine? Nu-ți fie teamă, Dumnezeu este cu noi... Încurajat, încercai să ridic ochii și o spaimă sfântă îmi cuprinse toată ființa. Închipuiți-vă fața unui om care vă vorbește din mijlocul soarelui; îi vezi mișcarea buzelor, înfățișarea ochilor, îi auzi glasul, simți că te ține de umeri, dar nu-i vezi nici brațele, nu vezi nici trupul tău, nici al celui ce-ți vorbește, ci vezi numai o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare, luminând întinsul zăpezii, până departe, împrejur, luminând fulgii de zăpadă, care nu încetau să cadă, pe mine și pe marele stareț.

Și părintele Serafim urmă: Dacă numai presimțirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastră de atâta mângâiere și atât înviorare, ce vom spune de bucuria însăși, care ne este pregătită în ceruri, tuturor celor ce plâng aici pe pământ? Și dumneata, dragul meu, ai plâns destul în viața pământească. Dar, iată, cu câtă bucurie te mângâie Dumnezeu... Dar acum e vremea luptelor, a strădaniilor neîncetate, e vremea dobândirii unor puteri din ce în ce mai mari, ca să creștem până la măsura deplină a înălțimii lui Hristos... și moștenitor al scaunului său, după dânsul. Atunci, însă, bucuria aceasta, pe care o simțim acum, în parte și un timp scurt, se va arăta în toată plinătatea ei și ne va covârși toată ființa cu desfătări negrăite, pe care nimeni nu va mai putea să le ia de la noi."

Canonizat în anul 1903, pomenirea Sfântului Serafim trăiește în evlavia credincioșilor, ca un mare stâlp al sfințeniei creștine, ca un înger păzitor al creștinătății. Dumnezeului nostru, mărire!"