Întru această zi, pomenirea Sfântului și Preacuviosului Mucenic Anastasie persul (+628)

 

Slăvitul Mucenic Anastasie a fost din Persia, pe vremea lui Cosroes, care împărătea peste perși și a lui Eraclie (610- 641), care împărătea la romani. Ținutul Razeh era patria sa iar locul de naștere, orașul ce se numea Nun. Și era numele său, mai înainte, Măgundat, fecior al unui vrăjitor, anume Vava, de la care a învățat meșteșugul vrăjitoriei, încă din tinerețe. Și, ajungând Măgundat la vârsta de bărbat, a fost rânduit în ceața ostașilor, ce se chema a Tironilor, și petrecea în cetatea împărătească, slujind lui Cosroes.

Deci, prădând perșii locurile sfintei cetăți a Ierusalimului au prins mulțime de robi și a fost luat de dânșii și cinstitul lemn al Cinstitei Cruci, pe care Iisus Hristos, Domnul, a răbdat patima cea după trup; și se dusese vestea de minunile ce făcea Sfânta Cruce în țara lor, încât se zicea: "Dumnezeul Creștinilor a venit la noi." Deci, deodată, i s-a aprins lui Magundat sufletul în taină și, fiind biruit de Darul lui Dumnezeu, încercă cu multă osârdie să cunoască taina credinței și, aflând de la un credincios toată rânduiala crucii, a crezut în Hristos.

Și avea Magundat un frate după trup și erau amândoi în ceața aceluiași conducător, trimis cu oastea sa, de împăratul Persiei, la război în împărăția grecească. Deci, aflând că la Calcedon, împăratul Eraclie a înfrânt armatele perșilor, Magundat s-a despărțit de fratele său și a mers la Ierapolis și, aflând un argintar, de același meșteșug cu el, a rămas o vreme lucrând acolo, iar, mai apoi, s-a dus la Ierusalim și, botezându-se în sfânta cetate, s-a numit Anastasie. Deci, alegând el viața monahicească, a mers la mănăstirea Sfântului Sava și a luat sfânta schimă a monahilor. Și a străbătut acolo toată calea cea sfântă ce duce pe om la fapta cea bună, că, învățând sfintele cărți și psaltirea pe de rost, dar, mai vârtos, pornindu-și și mai înfierbântat dorul ce avea către Dumnezeu, se ruga să-și săvârșească viața prin mucenicie și prin sânge, iar, văzând pe pereții bisericilor chipurile sfinților și citind din cărți, ca și cum ar fi fost aievea, mult se aprindea spre urmărea acestora.

Iar când s-au împlinit șapte ani de la venirea lui în mănăstire, i s-a arătat lui în vis, că s-a apropiat de el un bărbat luminat, ținând un pahar de aur plin de vin zicându-i: "Primește și bea." Și, luându-l el, l-a băut tot. Și încă în somn fiind, înțelegea că acesta era semnul cel dorit de el, al poftei ce avea sădită în inima sa, ca să mărturisească pentru Hristos. Și, încă praznicul Sfintei învieri fiind, împărtășindu-se cu Sfintele Taine, a ieșit din mănăstire și s-a dus în Cezareea Palestinei. Și, în aceea vreme, perșii stăpâneau Palestina și locuiau acolo.

Deci, mergând el pe ulițe și văzând pe vrăjitorii perși și vrăjile lor, și mult batjocorind cele ce făceau ei, iar pe sine numindu-se că este creștin, a fost prins de dânșii și adus la Marzavan, domnul lor. Și stând cu îndrăzneală în fața lui și mărturisindu-se că este creștin, acela a poruncit-să fie pus în lanțuri și să care pietre. Și, mergând la osândă, mulți din neamul lui își băteau joc de el, smulgându-i barba, rupându-i haina, și tot felul de batjocuri aruncând asupra lui, că socoteau credința în Hristos o ocară adusă neamului lor. Și, bătut fiind foarte rău, a fost adus în fața lui Cosroes, împăratul perșilor. Și, mărturisind pe Hristos și neprimind a se întoarce, iarăși, spre legea lor cea păgânească, după ce a fost bătut cu toiege fără milă, l-au spânzurat de o mână, atârnându-i o piatră dedesupt. Deci, rămânând neclintit în credință, i-au pus un lat de grumaz și, abia răsuflând, i-au tăiat capul.

Și așa s-a săvârșit în Domnul Sfântul Mucenic Anastasie perșul, la 22 ianuarie anul 628.